24–30 ianuarie, Săptămână duhovnicească la Bacău

În perioada 24-30 ianuarie 2016, băcăuanii vor avea ocazia de a participa la o serie de manifestări cultural-duhovnicești la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, unde – cu binecuvântare IPS Arhiepiscop Ioachim și pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor, vor fi aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, și racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Antipa de la Calapodești.

sf_cuv_antipa_la_catedrala_arhiepiscopala_roman

Sfântul Cuvios ANTIPA de la Calapodești

În contextul Anului omagial 2016 al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în municipiul Bacău se va desfășura un program liturgic special în săptămâna 24-30 ianuarie 2016, concentrat în jurul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi.

Seria manifestărilor se va desfășura la parohia Sfinții Trei Ierahi din municipiul Bacău, sub îndemnul generic FAMILIA CREȘTINĂ, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire, și va debuta

  • duminică – 24 ianuarie cu vecernia zilei în care sunt pomeniți Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului și Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopoluluicontinuând
  • marți – 26 ianuarie cu o conferință, desfășurată la Sediul Protopopiatului, invitat fiind părintele Ioan C. Teșu – profesor universitar dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, dar și
  • vineri – 29 ianuarie prin conferința cu tema ,,Familia creştină în pericol” susținută de dr. Pavel Chirilă și va culmina
  •  sâmbătă – 30 ianuarie, în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, cu Sfânta Liturghie – prezidată de IPS Ioachim.

Pe parcursul unei săptămâni întregi credincioșii parohiilor băcăuane vor avea ocazia să participe la programul liturgic desfășurat la biserica „Sf. Trei Ierarhi”; în fiecare zi vor fi oficiate Miezonoptica, Utrenia cu Ceasurile, Acatistul și Sfânta Liturghie, Vecernia. Pe parcursul întregii zile, între slujbe, credincioșii vor citi din Psaltire. „Cei care doresc să răspundă îndemnului nostru la rugăciune neîncetată pot veni să se înscrie pe liste special alcătuite spre a organiza rugăciunea neîntreruptă vreme de o săptămână, la biserica „Sf. Trei Ierarhi”, a precizat părintele paroh – pr. Aurel Cârlan.

Slujbelor zilnice li se vor adăuga și conferințele duhovnicești de marți, miercuri, joi și vineri, programul liturgic al săptămânii duhovnicești fiind încununat de Sfânta Liturghie arhierească oficiată sâmbătă, 30 ianuarie, de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor, vor fi aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva și racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Antipa de la Calapodești.

De AICI puteți descărca AFIȘUL evenimentului!

Program liturgic - Sfintii Trei Ierarhi - var. finala

De AICI puteți descărca PROGRAMUL evenimentului!

De AICI puteți descărca LISTA PREOȚILOR SLUJITORI ÎN SĂPTĂMÂNA 24-30 IANUARIE 2016!

SĂPTĂMÂNA  DUHOVNICEASCĂ

24 – 30 ianuarie 2016

Parohia Sfinții Trei Ierarhi – Bacău

 PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DUMINICĂ – 24 ianuarie

  • ora 1600Vecernia, în biserica Sfinții Trei Ierarhi

LUNI – 25 ianuarie

  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1200citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1700Vecernia

MARȚI – 26 ianuarie

  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1000citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1000Conferință preoțească, la sediul Protopopiatului Bacău, susținută de Pr. prof. univ. dr. Ioan Teșude la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași
  • 1700Vecernia

MIERCURI – 27 ianuarie

  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1200citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1600Vecernia; aducerea de la Catedrala arhiepiscopală din Roman a Veşmântului Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfântului Antipa de la Calapodeşti;
  • 1700 – întâmpinarea veşmântului și a sfintelor moaşte, la Parohia Sfinții Trei Ierarhi, săvârşirea unui Te-Deum şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, continuare cu citirea din Psaltire.

 JOI – 28 ianuarie

  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1200citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1700Vecernia;

–      Cuvânt Despre  Sfânta Cuvioasă Parascheva şi viața Sfântului Antipa de la CalapodeştiPr. dr. Nicolaie Hurjui,

–      prezentarea cărtilor Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie, Episcop Ioachim Giosanu şi Imn acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva.

VINERI – 29 ianuarie

  • 730 – Miezonoptica, Utrenia, Acatist, Sfânta Liturghie;
  • 1200citirea Psaltirii de către credincioși
  • 1700Vecernia;

–     conferințacu tema: ,,Familia creştină în pericol” susținută de dr. Pavel Chirilă; invitatul va aborda şi subiectul  cărții domniei sale ,,Nu hrăni cancerul!”

SÂMBĂTĂ – 30 ianuarie

  • 730 – Utrenia;
  • 0900Sfânta Liturghie – prezidată de IPS Dr. Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului ; răspunsurile la strană vor fi date de corul Trysagion din Iaşi.
  • 1200citirea Psaltirii de către credincioși;
  • 1600Acatistul Sfintei Parascheva;

–  reîntoarcerea Veşmântului Sfintei Cuvioase Parascheva şi a moaştelor Sfântului Antipa la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

–  Vecernia.

Afis conferinta - 2016 - Sf

Citeste si...