30 ianuarie-,,Ziua Mondială a non-violenţei în şcoală” în parohia Fundeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, marţi 30 ianuarie, în parohia Fundeni a avut loc acţiunea ,,Hristos, chipul blândeţii şi al iubirii. Non-violenţa în şcoală” cu prilejul Zilei Mondiale a non-violenţei  în şcoală.

20180130_105736
20180130_105847
20180130_110327
20180130_110346
20180130_110957

După Sfânta Liturghie săvârşită în biserica ,,Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorătorul de Mir” din filia Chiticeni, părintele Alexandru Croitoru a omagiat pe Sfinţii Trei Ierarhi vorbind despre viaţa şi opera lor teologică. Apoi a ţinut prelegerea ,,Hristos, chipul blândeţii şi al Iubirii. Non-violenţa în şcoală.” Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii publicat în 2016, România se situează pe locul 2 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte violenţa în unităţile şcolare. Conform primului studiu sociologic naţional lansat de ,,Salvaţi Copiii”, în România anului 2017 şcoala a devenit pentru unii dintre copii un chin; 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi; 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor şi 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi.

Potrivit datelor centralizate ale Ministerului Educaţiei într-un singur an şcolar au fost raportate peste 14300 de cazuri de violenţă verbală şi fizică înregistrate în unităţile de învăţământ. Această realitate implică excluderea din grup, izolarea socială, umilirea, ameninţarea cu violenţa fizică, agresiunea verbală, denigrarea.

De la cine putem învăţa mai bine blândeţea decât de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos? El este modelul suprem de blândeţe, înţelepciune, smerenie şi iubire. El spune: ,,Învăţaţi de la Mine, pentru că eu sunt blând şi smerit cu inima!” (Matei cap.11,v.29) şi ,,Fericiţi cei blânzi pentru că aceia vor moşteni pământul.” (Matei cap5,v.5)

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să fim smeriţi şi să arătăm blândeţe faţă de oameni luând exemplul Mântuitorului. El ne îndemna să arătăm ,,toată blândeţea faţă de toţi oamenii” (Ep.către Tit cap3,v.2), în altă parte el punea întrebarea ,,Ce vreţi? Să vin la voi cu toiagul, sau cu dragoste şi cu duh de blândeţe?”(1 Corinteni cap.4,v.21) iar apoi îndemnul ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora!”

Părintele a arătat apoi că trebuie cultivate virtuţile morale. Acestea  sunt: înţelepciunea, smerenia, respectarea adevărului (sinceritatea), cumpătarea (în  vorbă, îmbrăcăminte, mâncare), răbdarea, stăruinţa în bine, blândeţea, iertarea, milostivirea, dreptatea, hărnicia.

În continuare, la Şcoala Gimnazială Secuieni, la grupa ,,Fluturaşilor”, îndrumaţi prof. învăţător-primar dna. Prz. Lenuţa Claudia Diaconu le-a vorbit despre importanţa blândeţii şi a iubirii de aproapele şi le-a citit două povestiri cu tâlc compuse de autorul Petre Ispirescu. La grupa pregătitoare, copiilor îndrumaţi de doamna profesoară pentru învăţământul primar Marisanda Bostan le-a  povestit  despre ,,Hristos,chipul blândeţii şi al iubirii.” şi a evocat personalitatea Sfinţilor Trei Ierarhi, finalizând activitatea prin lecturarea unor frumoase povestiri cu tâlc. La final, părintele Alexandru a împărţit iconiţe şi cărţi duhovniceşti pentru cei mici, oferite cu generozitate de domnul Viorel Medveţchi -Ed. Rovimed şi de domnul  Ionel Rusei-Docuprint, Ed. Babel Bacău.

(Pr. Alexandru Croitoru)

Citeste si...