ARTHOS și IHTIS

ARTHOS este elementul făurit de Creator
Rânduit în planul hristic ca simbol mântuitor.
Totul fiind providenţă, pentru că totu-i din har,
Hristos, la plinirea vremii, a pus PÂINEA pe altar.
Ortodoxia ne-nvaţă că arthosul şi cu VINUL
Sunt simbolurile-n care Îl simţim prezent pe Domnul.

IHTIS, în graiul lui Platon, însemna PEŞTE marin,
Hristos făcu dintru-acesta întâiul simbol creştin.
Toate literele acestea au devenit acrostihul,
Întru care se ascunde Logosul numit Cuvântul,
Semănat în tot pământul.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Evanghelia ne spune că Iisus Mântuitorul,
Aflând că Irod Tetrahul a ucis Botezătorul,
Mişcat fiind de aceasta, discret şi trist, Se retrage
Îndeosebi în pustie, singuratic, să se roage.

Însă oamenii, aflându-L, după El veniră-n grabă,
Ca o turmă răvăşită, flămândă şi fără vlagă.
Blândului Păstor, văzându-i, I s-a făcut milă de ei,
Le-a turnat în suflet pace din potirul dragostei.

Le-a vindecat toţi bolnavii şi apoi i-a învăţat,
Vorbindu-le doar în pilde, până ce s-a înserat.
Văzând că se pleacă ziua, un apostol grijuliu
Vine la Iisus şi-I zice: „Doamne, locul e pustiu!

Slobozeşte aceşti oameni ca să plece fiecare
Prin cetăţi, ca să-şi găsească, poate, ceva de mâncare!”
Uimit, Hristos îi priveşte şi poruncitor le zice:
„Nu trebuie să se ducă, daţi-le voi să mănânce!”

Evanghelia ne spune că, fără femei şi copii,
Era foarte multă lume, doar bărbaţi peste cinci mii.
Îngrijoraţi, ucenicii, făcând un calcul sumar,
Îşi exprimă neputinţa şi-I zic cu suflet amar:

„Locul e pustiu şi-i seară, precum vezi şi Tu, Stăpâne!
Mulţimea este flămândă, ne-ar trebui multă pâine.
Chiar de-am merge să obţinem de la năimiţii brutari,
Cuantumul depăşeşte două sute de dinari!

Însă, am zărit un tânăr ce purta cu grijă-n mâini,
Învelite-ntr-o năframă, doi peştişori şi cinci pâini.
Dar ce poate fi aceasta la o gloat-aşa flămândă?
De s-ar da şi-o firimitură, n-are cum să le ajungă!”

Auzind aceste vorbe de profundă-ngrijorare,
Hristos ia iniţiativa să le dea la toţi mâncare.
Cu multă înţelepciune şi cu tact dumnezeiesc,
Începe s-organizeze ospăţul împărătesc.

Porunci ca toată lumea să se împartă pe cete,
Aşezându-se pe iarbă, fiecare, pe-ndelete.
A luat în mâini ofranda, ca cel mai scump giuvaer,
A făcut o rugă-n taină, cu privirile spre cer.

Apoi, frângând câte-o pâine, la apostoli a-mpărţit,
Iară ei, cu grijă mare, celorlalţi au dăruit.
După ce cu toţi primiră merindea cea spre fiinţă,
Au cântat psalmii de slavă, după bună cuviinţă.

Apostolii adunară ce-a rămas din cinci prescuri,
Douăsprezece panere, pline doar cu firimituri.
Prin aceste gesturi sfinte săvârşite în pustie,
Hristos vru să ne arate prima Sfântă Liturghie.

* Meditaţie lirică la Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), publicată în volumul Ontologia iubirii: poeme evanghelice, Editura Filocalia, 2016

Citeste si...