Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a participat la Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 14 martie 2016, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, alături de celelalte instituții sociale din cadrul structurii teritoriale CNASR Bacău, a luat parte la ediția a III-a a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, eveniment prin care Colegiul Național al Asistenților Sociali din România dorește să răsplătească munca depusă de asistenții sociali cei mai activ.

img-20160316-wa0002
dsc00029
dsc00039
dsc00053

Într-un cadru festiv și elegant oferit de Ateneul Român, evenimentul găzduit de Andreea Marin i-a scos din umbră pe toți cei care depun zilnic eforturi considerabile în dezvoltarea și promovarea domeniului asistenței sociale în România.

Gala a debutat cu un recital susținut de Alexandru Tomescu, violonist român, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică, care a dorit prin muzica sa să aducă tribut tuturor ”oamenilor care lucrează pentru oameni”.

Evenimentul a continuat cu Ceremonia de decernare a premiilor la categoriile: Asistenți Sociali ai anului 2015, Personalități care susțin asistența socială și Asistentul social al anului 2015. Ceremonia a arătat că nu puțini sunt cei care susțin și apreciază munca asistenților sociali, dat fiind faptul că în acest an au fost nominalizate 1026 de persoane și instituții, printre care și instituția de la Hârja și angajații, pentru toate acestea adunându-se un total de 107.166 de voturi valide.

Evenimentul a fost completat de momentul artistic susținut de actrița Daniela Nane cu interpretarea poemului creștin ”Ștergarul” de Costache Ioanid, poem care definește atât de bine profesia asistentului social care de multe ori se dă pe sine pentru a-i ajuta pe cei în nevoi.

În cadrul aceluiași eveniment a fost lansată, în avanpremieră, cartea ”Asistența socială: o chemare, o misiune, un destin”, carte ce adună poveștile a 30 de asistenți sociali de succes care demonstrează că excelența poate fi atinsă și în domeniul asistenței sociale. Cartea reprezintă, așa cum a menționat președintele CNASR, domnul Doru Buzducea, un pas înainte pentru toți cei care doresc să își practice meseria și vocația cu demnitate (Pr. Ilarion MÂȚĂ).

Citeste si...