Atelierul „Inteligenţa spirituală” în Parohia Lazaret

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Parohia Ortodoxă Lazaret Bacău a avut loc, sâmbătă, 21 iulie 2018, între orele 09.30 – 21.00, atelierul de lucru cu tema „Inteligenţa spirituală”, susţinut de către de Pr. Lect. Dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

1 (2)
1 (6)
1 (11)
1 (12)

În cadrul atelierului, diac. Sorin Adrian Mihalache a vorbit despre dezvoltarea inteligenţei din perspectivă psihologică, dar mai ales din punct de vedere teologic şi al inteligenţei spirituale. „Inteligenţa spirituală poate fi dezvoltată, întrucât creierul se poate transforma prin atenţie voluntară, prin repetiţie şi prin ritmicitate. Iar dacă se schimbă creierul, se schimbă şi inima, după cum mărturiseşte teologia creştină, care afirmă că nu se întâmplă nimic în sufletul omului fără ca acest lucru să nu aibă repercusiuni în trup şi nu se întâmplă nimic în trup fără ca acest lucru să aibă repercusiuni în suflet. Oamenii care participă intens la o experinţă religioasă au o stare de tonus crescută din punct de vedere neuronal, iar acest lucru duce la sănătatea funcţiei cognitive până la adânci bătrâneţi. Ceea ce trebuie să ştim este însă că nici o experienţă mistică individuală nu poate să bată experienţa religioasă cognitivă la indicii de sănătate ai minţii. Experienţa rugăciunii colective este mult mai productivă din punct de vedere terapeutic decât orice experienţă mistică particulară. Tragem concluzia de aici că oamenii sunt făcuţi să se roage împreună, iar starea de meditaţie pasageră şi individuală este doar o pregătire în vederea întâlnirii cu ceilalţi”.

Diac. Sorin Adrian Mihalache a mai explicat participanţilor deosebirea dintre inteligenţa spirituală şi alte tipuri de inteligenţă, deosebirea dintre inteligenţa spirituală şi trăirea religioasă şi cum poate fi dezvoltată inteligenţa spirituală.

Părintele diacon Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Realizează şi moderează emisiunea „Lumina celui nevăzut” la TV Trinitas a Patriarhiei Române, este coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” din Iaşi, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

(Pr. Marius Iacobeanu)

Citeste si...