Biserica implicată în susținerea elevilor aflați în dificultate

Nu mai puțin de 155 de elevi au primit astăzi sprijin material în cadrul unei noi întâlniri din proiectul eparhial ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”

1_4 (1)
1_4
2_2
3_2
4_2
5_0
6_2

În curtea Bisericii ”Precista” din municipiul Bacău s-a încheiat astăzi, 19 septembrie, cea de-a treia parte și ultima a proiectului eparhial ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” în Protopopiatul Bacău. Începând cu orele 17.00, nu mai puțin de 155 de elevi din diferite zone ale județului, aflați în situație de risc de abandon școlar, au primit sprijin material din partea Bisericii constând în îmbrăcăminte și rechizite pentru anul școlar 2017-2018. Evenimentul l-a adus în mijlocul celor mici pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, inițiatorul și susținătorul acestui program social-filantropic derulat prin implicarea preoților și parohiilor din cuprinsul Protoieriei Bacău. ”Vă mulțumesc preoților care, trimiși la misiune, ați văzut durerile păstoriților voștri, ale celor care au nevoie nu doar de mângâiere duhovnicească, ci și de sprijinul vostru material. Pentru că, pe lângă actul pastoral, sfințitor, trebuie să intervenim acolo unde gangrena nevoințelor se adâncește. Vă mulțumesc că ascultați și vă implicați în ajutorarea copiilor care nu pot ajunge la școală. Căci fapta noastră cea bună este lucrarea lui Dumnezeu prin mâinile noastre. De asemenea, mă bucur că, la încheierea acestui program social, s-au împărțit atâtea daruri. Să nu uitați că sunteți chemați să urmați lui Hristos, purtând și greutatea necazurilor celor care au nevoie de susținerea voastră. Biserica nu este insensibilă la nevoile și necesitățile oameni, îndeosebi ale tinerilor. Deși nu putem acoperi toate nevoile sociale ale poporului, ne trimite Hristos pe acești tineri, pentru a-i ajuta.  Să o facem cu toată dragostea, pentru că de restul se ocupă Dumnezeu”, a declarat Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim. La rândul său, preotul protopop Costică Busuioc a mulțumit tuturor preoților și parohiilor implicate în derularea celei de-a V-a ediții a proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, amintind că și în acest an, Biserica a investit suflet, dragoste și numeroase resurse materiale și financiare pentru ajutorarea elevilor defavorizați.

Întâlnirea din curtea lăcașului de cult mușatin s-a încheiat cu un impresionat și emoționant recital susținut de elevii Colegiului de Artă ”George Apostu” din Bacău.

(Pr. Constantin Gherasim)

Citeste si...