Capela „Sf. Ap. Andrei” – Arena Mall Bacău şi-a sărbătorit ocrotitorul

Cu prilejul hramului Capelei „Sf. Ap. Andrei” Arena Mall Bacău, în contextul ,,Anului omagial al unității de credință și de neam” și al ,,Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, Parohia ,,Sfinții Trei Ierarhi” din cadrul Protoieriei Bacău a organizat un eveniment cu o deosebită încărcătură duhovnicească.

3
1
2
4
5
6
7
8

Răspunzând evlaviei băcăuanilor şi a credincioşilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, în seara zilei de 29 noiembrie 2018, a fost adusă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, spre închinare, racla cu moaştele Sfântului Antipa de la Calapodeşti, care se află în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.

La această seară de rugăciune a fost prezent PC Părinte Protoiereu Costică Busuioc, Protopop al Bacăului, ca reprezentant al IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, oficiind slujba Vecerniei unită cu Litia împreună cu părintele paroh Aurel Cîrlan, cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius Balaban şi alţi preoţi invitaţi, părintele Constantin Toma (Protoieria Buhuşi) şi părintele Liviu-Ionuţ Apetrei (Protoieria Sascut). În cuvântul său, părintele protoiereu a subliniat activitatea misionară a Sf. Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat şi Ocrotitorul României, numind praznicul său Ziua Unităţii Spirituale a Românilor, care precede Ziua Unităţii Naţionale a Românilor şi importanţa acestor două mari sărbători în Anul Centenar al Marii Uniri de la 1918.

Vineri, 30 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sf. Ap. Andrei, racla cu moaştele Sfântului Antipa a binecuvântat pe toţi cei veniţi să participe la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în capela Complexului comercial Arena Mall din Bacău, la sărbătoarea ocrotitorului său.

Bucuria duhovnicească a continuat şi sâmbătă, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, când, în biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău a fost săvârşită Sf. Liturghie, după care a urmat slujba de Te Deum, parastasul pentru Eroii Neamului şi pentru făuritorii Marii Uniri de la 1918, cu prilejul Centenarului.

Citeste si...