Centenarul Marii Uniri: Izvoarele Unității Naționale a Românilor

Despre Marea Unire, care nu a fost ”un simplu noroc, ci rezultatul conștiinței de neam pe care au avut-o elitele cărturărești, clericale și boierești ale românilor de-a lungul veacurilor”, dar și despre treptele parcurse până la împlinirea acestui ideal național, a vorbit Mircea Platon, redactor-șef al revistei ”Convorbiri Literare”, în fața preoților din Protoieria Bacău, în cadrul conferinței intitulată ”Centenarul Marii Uniri: Izvoarele Unității Naționale a Românilor”, susținută marți, 18 septembrie, la sediul Protoieriei Bacău.

1_1
thumbnail_2_0

Întâlnirea, la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost precedată de un cuvânt introductiv rostit de preotul protoiereu Costică Busuioc. Sfinția Sa a evidențiat câteva aspecte din activitatea cultural-științifică a apreciatului invitat ieșean.

După aceasta, în cadrul conferinței propriu-zise, Mircea Platon a vorbit despre situația actuală a României, care nu a luat ființă în 1918, ci ”ca stat a luat ființă în anul 1859”, și care actualmente, ”dacă ar fi să judecăm după cum s-a sărbătorit Centenarul la nivelul marilor instituții de stat (centrale sau ținând de administrațiile publice locale) sau al mijloacelor de așa-zisă informare în masă (de stat și private), ar trebui să conchidem că Marea Unire nu ar fi trebuit să aibă loc vreodată”. Menționând, în trecere, atitudinea detractorilor personalităților acestui neam, care au trăit ”din demitizarea cușmei și buzelor lui Decebal sau Burebista, a întemeierii Țării Românești, a victoriilor lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, a mișcării naționale din secolul al XIX-lea, a Primului Război Mondial, a vieții culturale a României interbelice, a rezistenței la instaurarea comunismului, a sfinților închisorilor, a tuturor Patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, ba și a altor ierarhi și teologi de seamă”, vorbitorul s-a reîntors la atitudinea elitelor din veacul al XIX-lea și începutul veacului al XX-lea, care grație unei educații și culturi temeinice au valorificat ”acest sentiment național și patrimoniul cultural – limba, arta, folclorul – al poporului român pentru a trece de la ”naționalitatea genetică”, de la sentimentul difuz al apartenenței naționale, la personalitatea națională, la asumarea și dezvoltarea acestei identități etnice”, a spus Mircea Platon,

Din discursul său nu au lipsit referirile la amintirile înscrise în pagini memorabile de trăitorii acelor clipe istorice sau urmașii acestora (Elena Emandi, Alexandru V. Socec, Nicolae I. Pillat etc), pe cât de cutremurătoare, pe atât de puțin știute. Astfel, puțin cunoscută este drama trăită la momentul când românii din sudul țării s-au retras spre Moldova din fața ocupației germane. ”Retragerea din fața trupelor germano-austro-maghiaro-turco-bulgare a însemnat, pentru copiii care au pornit din sudul țării înspre Moldova, un episod de coșmar. Alexandru I. V. Socec notează că, mergând pe jos prin ploaie înghețată și noroaie, trecând prin sate părăsite și lipsite de provizii, din convoiul de 2000 de copii porniți din București spre Moldova, la Huși au ajuns, abia târându-se, 47 de copii”, a mai menționat scriitorul ieșean.

Totodată, preoților băcăuani le-a fost prezentată și situația delicată a Bisericii strămoșești, în perioada ocupației Bucureștiului de către armata germană.

Concluzia lui Mircea Platon a fost un îndemn către Biserică și către elite de a lupta pentru păstrarea nealterată a identității românești. ”Românii, la fel ca oricare altă nație, alcătuiesc o națiune care se cere structurată. Acesta e rolul elitelor (nu al elitei, adică al celor care alcătuiesc societatea de admirație mutuală care apare mereu la televizor, ci al elitelor, adică al celor mai buni din toate domeniile). Dacă elitele nu își fac această datorie, corpul social e inert, adică lăsat pradă paraziților și descompunerii. Pentru ca elitele să își facă această datorie, trebuiesc create sau întărite instituțiile, adică pârghiile de transmitere a valorilor, pârghiile de modelare, întărire și perpetuare a modului nostru de viață. Biserica e una dintre cele doar două instituții care mai pot astăzi să asume acest rol.(…)Biserica e singura care poate vorbi un limbaj diferit de cel al unei lumi bezmeticite. Biserica încă are Cuvântul, pe care îl poate împărtăși tuturor, neamului întreg. Dar locul rămas gol în jurul ei e mare. Ca atare, trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a ocupa acest loc, pentru a cultiva maidanul fără dragoste, maidanul de patimi care a devenit România”, a conchis Mircea Platon.

Întâlnirea s-a încheiat cu un cuvânt de binecuvântare al ierarhului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim apreciind discursul și mesajul transmis de redactorul-șef al ”Convorbirilor Literare”. La rândul său, părintele protoiereu Busuioc a mulțumit pentru frumoasa și erudita prelegere, atât de necesară clerului interesat de istoria, spiritualitatea și cultura românească.

Citeste si...