Cerc pastoral în parohia Traian, protoieria Bacău

În seara zilei de prăznuire a Sfinţilor Împăraţi, cei întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, 21 mai 2018, preoţii Cercului pastoral nr.2 ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” împreună cu alţi preoţi invitaţi, s-au întâlnit pentru un ceas de rugăciune la parohia ,,Sfinţii Împăraţi” Traian.

IMG-20180521-WA0077
IMG-20180521-WA0075
IMG-20180521-WA0079
IMG-20180521-WA0080
IMG-20180521-WA0085
IMG-20180521-WA0086
IMG-20180521-WA0088
IMG-20180521-WA0090
dav
dav

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi al Bacăului, şi prin prezenţa părintelui protoiereu Costică Busuioc s-au împlinit rugăciunile la ceas de seară, pomenirea eroilor şi a ctitorilor sfântului locaş şi slujba de mulţumire adresată Bunului Dumnezeu.

Astfel, soborul alcătuit din 12 preoţi a fost condus de părintele protopop Costică Busuioc, săvârşindu-se slujba Vecerniei unită cu Litia şi rânduiala de pomenire a eroilor. În cuvântul sau de învăţătură de la final, părintele protoiereu a subliniat câteva aspecte din lucrarea şi din misiunea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a vorbit despre dinamica bisericii creştine, care de-a lungul veacurilor a ştiut cum să răspândească în lume, deşi aproape în fiecare generaţie ea a fost în stare de jertfă, Cuvântul de viaţă dătător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. S-a vorbit despre eroi, despre ctitorii unei biserici care vor rămâne cu numele înscrise în Cartea Vieţii şi despre jertfa celor care acum 100 de ani au înfăptuit Marea Unire.

Părintele protoiereu a felicitat pe părintele Gavril Trofor, parohul bisericii de la Traian, dimpreună cu familia şi cu enoriaşii, pentru frumoasele realizări atât în plan administrativ-gospodăresc cât şi în plan spiritual-duhovnicesc, comunitatea de aici fiind una dinamică şi vibrantă.

La final, părintele Gavril a mulţumit părintelui protopop, preoţilor din Cercul pastoral nr.2 ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” Bacău, celorlalţi părinţi invitaţi şi credincioşilor prezenţi în număr mare la eveniment şi a felicitat în mod special pe părintele protoiereu pentru onomastică, mulţumindu-i pentru dragostea de a fi prezent, chiar şi la momente mai importante din viaţa Preacucerniciei sale, în marea familie a Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toţi cei invitaţi au fost poftiţi apoi la o agapă a comuniunii creştine.

(Pr. Iulian Adam)

Citeste si...