Tinerețe fără bătrânețe – Clubul 60+ și bucuria de a cânta pricesne în Postul Mare!

În Biserica lui Hristos, tinerețea nu are vârstă!

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, miercuri – 16 martie 2016, membrii corului religios al «Clubului 60+ „Ghiocelul”» au fost oaspeții catedralei Sfântului Nicolae din Bacău unde, în prezența părintelui protopop Costică Busuioc și a credincioșilor din biserică, au susținut un mic recital de cântece și pricesne ortodoxe românești specifice Postului Mare. Din acest club fac parte pensionari care au fost îndrumați de părintele Petru Bălăiță de la parohia Izvorul Tămăduirii Bacău.

img_4546
img_4547
img_4548

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, în Protopopiatul Bacău se desfășoară un parteneriat, demarat încă din 2015, și care aduce în prim plan activitățile și membrii Clubului 60 + „Ghiocelul” din Bacău. Din încredințarea chiriarhului, preotul Petru Bălăiță de la parohia Izvorul Tămăduirii – Bacău, este îndrumătorul coralei Clubului 60+ dar și prieten și părinte duhovnicesc al seniorilor de aici, părinți la rândul lor și bunici, însă cu sufletul mereu tineri.

Încă din perioada când era preot la parohia Lipova părintele a primit această ascultare și s-a preocupat îndeaproape ca pensionarii să se poată organiza în această formă, astfel încât, după doar câteva luni, să susțină în perioada Postului Mare recitaluri în mai multe biserici din Municipiul Bacău.

”Acest prim proiect al nostru a debutat acum, în Postul Mare, și nu întâmplător, la catedrala Sfântul Nicolae din Bacău. Mulțumim Înaltpreasfințitului nostru Părinte Ioachim că a investit atât de multă încredere în noi și a binecuvântat derularea acestui parteneriat”  – a ținut să evidențieze părintele Petru Bălăiță. ”Mulțumim totodată părintelui protopop Costică Busuioc pentru găzduire și sprijinul oferit până acum, dar mai ales colaboratorilor și partenerilor angajați în acest program duhovnicesc și cultural-social !”

Activitățile desfășurate sunt realizate cu sprijinul Protopopiatului și al Primăriei Bacău prin d-na coordonator Mioara Costea, d-na asistent social  Elena Miron și d-na Ciubotaru Mirela.

(preot Ciprian Olteanu, preot Petru Bălăiță)

Citeste si...