Concursul Naţional Cultural-Artistic ,,Unirea: libertate şi unitate” în Protopopiatul Bacău

În data de 14 martie 2018, la sediul Protoieriei Bacău, a avut loc evaluarea portofoliilor şi a lucrărilor depuse de parohiile care s-au înscris şi au participat la Concursul Naţional Cultural Artistic ,,Unirea: libertate şi unitate” având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi al Bacăului, chiriarh al locului. Activitatea constituie faza locală (pe protopopiat)  a Concursului Naţional implementat în Patriarhia Română în contextul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918).

sdr
dav
dav
dav
dav
dav
sdr
dav
dav
dav

Delegat din partea Centrului Eparhial  a fost PC Pr. Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Competiţia s-a adresat copiilor participanţi în cadrul Programului naţional catehetic ,,Hristos împărtăşit copiilor”, coordonaţi de preoţi, profesori de religie, profesori de istorie, profesori de limba şi literatura română, profesori de educaţie plastică şi muzicală şi de toţi cei care cultivă în sufletele lor curate dragostea faţă de ţară, faţă de neam şi faţă de Biserică. Scopul concursului a fost de a-i educa pe copii în spiritul respectării valorilor tradiţionale şi al afirmării propriei identităţi naţionale, culturale şi religioase.

Perioada de desfăşurare a concursului a fost 1 decembrie 2017- 11 martie 2018 pe toate cele trei secţiuni ale sale: literară, artistică şi multimedia. Au participat, la nivelul Protopopiatului Bacău un număr de 5 parohii împreună cu şcolile din zonă, impicând în proiect un număr de 512 copii, printre care şi copii cu handicap şi copii din medii sociale defavorizate, care în această perioadă s-au implicat alături de preoţii şi de profesorii lor în acţiuni cultural-artisctice, literare,  sociale, filantropice, patriotice, multimedia etc.

Au fost evaluate proiectele parohiilor depuse la etapa pe protopopiat în conformitate cu regulamentul de desfăşurare al concursului, şi anume parohiile: ,,Sf. Andrei Criteanul” Bacău;  ,,Precista”  Bacău; Letea Veche; Holt; Valea Mare. Din comisia de evaluare au făcut parte PC Pr. Costică Busuioc, Protoiereu al Protopopiatului Bacău;  PC Pr.  Adrian Alexandrescu, Inspector şcolar la disciplina Religie; dl. profesor Cristian Bandi, profesor de Educaţie plastică  şi pictură la Palatul copiilor din Bacău şi d-na profesor  Roxana Roşu, profesor de Limba şi literatura Română la Colegiul Naţional Ferdinand I din Bacău.

S-a ţinut cont în jurizarea concursului de portofoliile depuse de parohii în ansamblul lor, aspectul  cultural-artistic al lucrărilor, consistenţa literară, secţiunea multimedia, dar şi de finalitatea social-filantropică au constituit criteriile de departajare.

Câştigătoare au fost desemnate parohiile:

  • Locul I Parohia ,,Sfântul Andrei Criteanul” Bacău, coordonator PC Pr. Gabriel Ichim Radu;
  • Locul II Parohia Holt, coordonator PC Pr. Iulian Adam;
  • Locul III Parohia Letea Veche, coordonator PC Pr. Alexandru Palur.

La final, părintele protoiereu a mulţumit părintelui inspector Daniel Marari, parohiilor care au participat la concurs şi tuturor celor prezenţi pentru implicare.

 

(Pr. Iulian Adam)

Citeste si...