Conferința pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Sala Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, s-a desfăşurat astăzi, luni – 23 noiembrie 2015, Conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protoieria Bacău.

DSC_0789 – Copy
DSC_0794 – Copy
DSC_0795 – Copy
DSC_0797
DSC_0800 – Copy
DSC_0803
DSC_0813
DSC_0815
DSC_0817

”Considerând necesar a evidenţia desfășurarea sub aspect liturgic, cultural şi mediatic a proiectului naţional bisericesc intitulat 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete, în conformitate cu programul-cadru elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod, în ziua când Biserica îi prăznuiește pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea și pe Sfântul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei, l-am invitat astăzi în mijlocul nostru pe domnul profesor Costion Nicolescuteolog şi etnolog, doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti”, a ținut să menționeze de la bun început părintele protopop Costică Busuioc.

La conferinţă au fost prezenţi preoți și cântăreți din parohiile Protopopiatului Bacău, alături de ei aflându-se profesori de religie și credincioși, în măsura în care programul unei zile din timpul săptămânii a îngăduit acest lucru.

Vorbind mai întâi despre ”libertate ca dar al lui Dumnezeu,  adică un «bun prețios care te și încurcă», Costion Nicolescu a vorbit despre preoție și misiune, despre familie în general și familia preotului, subliniind cu insistență că ”bucuria și veselia fac parte din structura creștinului! Este un aspect esențial și extrem de prezent acesta, al veseliei în Lume și în Biserică. Bucuria și veselia sunt extrem de prezente”.

Dacă e să ne gândim doar la cuvântul rugăciunii dinaintea Sfintei împărtășanii care spune: ”și să-mi fie mie această împărtășire spre veselie!” înțelegem atunci că trebuie să existe această veselie… pentru că, până la urmă, creștinismul este o chemare la bucurie! Chemarea lui Hristos după Înviere, prima chemare, a fost BUCURAȚI-VĂ!

A vorbit apoi pe tema răspunsului la întrebarea:

În condițiile în care ne aflăm astăzi, după aceste tragedii teribile (din București sau Paris)… mai putem noi să ne bucurăm deplin și cum se cuvine de praznicul Nașterii Domnului? Există un anumit doliu, o anumită jale care ne estompează bucuria acestei sărbători!?!

Realitatea este că se moare îngrozitor, teribil… și se moare continuu. Evenimentele acestea au fost însă mai aproape de noi, poate mai mult mediatizate, și ne-au impresionat mai mult. Dar se moare în număr mare, de multe ori  cumplit! Se moare în chip continuu, chiar pt. Hristos! Precum în Etiopia unde au fost masacrați etiopieni pentru credința lor în Hristos (și au fost masacrați în număr mare) dar lumea nu e atentă… societatea e mai degrabă atentă la alt tip de prezențe umane.

Adevărul însă este că totul trece; alte grozăvii împing din spate grozăviile de astăzi… popasul este cât este dar pe urmă trece.

Biserica totdeauna a avut aceste 2 componente: una compătimitoare pentru toate suferințele lumii (lumea care nu este înscrisă în spațiul liturgic, în timpul liturgic, nu știe și nu cunoaște, sau dacă le aude le recepționează ca pe alte etape seci, pe care lângă care treci, până la urmă) – și ca să dau un singur exemplu mai concret: câte colecte nu s-au făcut de-a lungul anului pentru diverse catastrofe: fie că au fost inundații, fie că a fost război în Siria… pentru tot felul de catastrofe Biserica s-a străduit să ofere sprijin, fără a rămâne indiferentă. Sume colectate și oferite ca sprijin sunt impresionante, chiar dacă în media nu se spune nimic despre asta.

Pe de altă parte, este cealaltă componentă, de privire spre Eshaton, de atașare la Hristos și tot ceea ce ține de Învierea lui. Până la urmă asta ne separă pe unii de alții în felul de a vedea lucrurile; e credința în Înviere: a înviat Hristos sau nu a înviat Hristos? Asta ne deosebește cu totul!

Și bineînțeles că tot ceea ce ține de această nădejde, de această biruință asupra morții, a iadului, a unui implacabil sfârșit în toate, este aducător de bucurie! Bucuria, pentru cine se lasă în voia firii sale lăuntrice, pentru cel care este firesc, vine spontan… ca și cum cineva ți-ar lua durerea/suferința cu mâna!

Referindu-se la Postul Crăciunului, postul bucuriei, a ținut să sublinieze cuvântul rugăciunii care vorbește despre lumina cunoștinței:

Răsărit-a lumii lumina cunoștinței – adică ce înseamnă? Că eram în ignoranță, în întuneric, iar acum vine lumina cunoștinței! Asta e foarte important pentru orice om care ține la statutul lui de ființă rațională; devine foarte vinovat cel care refuză lumina cunoștinței… adică să cunoască, să facă actul cunoașterii: a lui Dumnezeu, a lumii, a omului…

Direcția în care ar trebui să meargă lucrarea Bisericii și a fiecăruia dintre noi ar fi FRUMUSEȚEA! Am încercat să văd și dacă există un suport teologic, scripturistic, patristic, pentru această afirmație, că frumusețea este ceva esențial, important, de neocolit, un instrument foarte eficient în orice timp dar mai ales în timpul de azi, pentru creșterea noastră.

Această luptă între bine și rău capătă în foarte mare măsură și aspectul vizibil, dar uneori și foarte greu detectabil, al luptei între frumos și urât! E o invazie a urâtului în toate componentele existenței noastre, incredibilă! Dacă ne uităm la lucrurile vechi… toate ni se par frumoase! Dacă ne uităm la portul țărănesc, totul era frumos, pe când astăzi, când avem școli de arhitectură, când avem tot felul de academii, urâtul invadează iar asta trădează lipsa de spiritualitate! Câtă spiritualitate era în veșmântul țărănesc… de la armonia culorilor, la model, la motive, totul era făcut cu rafinament! Cultura țărănească e o cultură augustă! Această abordare spirituală a lucrurilor materială e o influență care vine din Bizanț! Astea toate vin în cultura țărănească pentru că este o cultură a Învierii. O cultură a Învierii vrea să spună că tot ceea ce este aici are o repercusiune în lumea de dincolo. Credința e că tot ce e bine făcut, frumos făcut, întemeiat aici spiritual, dincolo va fi regăsit, însă într-o formă transfigurată.

DSC_0800 - Copy

Conferința Frumusetea care salveaza lumea!

Noi știm de la Schimbarea la Față pe Muntele Tabor că Domnul Hristos S-a schimbat la Față dar Și-a schimbat și veșmintele, care s-au făcut albe ca zăpada. Asta arată posibilitatea transfigurarea materiei iar asta însoțește transfigurarea persoanei, a ființei, în Eshaton. Deci materia este importantă, este capabilă de transfigurare!

[…] Materia transfigurată este lucrarea frumosului. Floarea din tablou și floarea din natură sunt amândouă deosebite! Este extraordinară frumusețea creației, frumusețe primă, dar cât de frumoasă este și frumusețea adăugată prin lucrarea omului care transfigurează materia. Deci materia este infuzată de spirit… sub inspirație! Nu se poate fără inspirație, fără ca Duhul să contribuie! Și toți marii artiști, oamenii de creație, recunosc lucrul acesta!

Într-un interviu cu Horia Bernea, un om extraordinar al timpurilor noastre (prin mărturisirea lui, prin implicarea lui, lucrarea lui în Biserică) vorbea despre materialitate ca o pereche a spiritualității, materialitatea fiind materia infuzată de spirit și pusă într-o altă lucrare decât cea inițială. […] La sfârșit, când îți vezi lucrarea, parcă n-ai fost tu… sau mai bine zis n-ai fost numai tu! Se spune ceva  mai mult decât ai vrut tu să spui”.

Revenind la frumos și urât,

o anumită cădere din frumusețe arată o anumită cădere din dreapta slăvire, (nu din dreapta credință). Prima frumusețe este FRUMUSEȚEA CREAȚIEI! Spune Eclesiatul: Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor! Și toată demonstrația pleacă de la faptul că în limba greacă kalos înseamnă și frumos și bine! Gândiți-vă că toate zilele creației se încheiau cu un fel de autoevaluare alui Dumnezeu care își privea  lucrul Său și zicea că, iată, erau bine făcute! Trebuie să vedem așadar că putem spune, în același timp, că erau frumos făcute! […]

De multe, după mărturia părintelui Dumitru Fecioru, în scrierile Sfinților Părinți kalos nu poate fi tradus cu bine ci cu frumos, pentru că altfel contextul își pierde sensul. E cutremurător! Deci Sfinții Părinți așa interpretau, vorbind mai curând despre frumusețe, considerând că este mai apropiată sufletului omenesc decât binele, care este mai rece, mai moral.

Frumusețea creației culminează cu FRUMUSEȚEA OMULUI, și – iarăși foarte frumos, frumusețea omului, în interiorul umanității, culminează cu FRUMUSEȚEA  FEMEII. Și iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre creația femeii, pentru că femeia nu e făcută din țărână ci dintr-o materie elevată, din materia umană, structurată. Că, în fond, ce este trupul? Este o materie, dar nu ca orice materie, ci o materie lucrată și capabilă să fie spiritualizată MAXIM. Adică e mai fină lucrarea, să zicem. Și spune Sfântul Ioan Gură de Aur:

”Vezi că Bunul Dumnezeu nu S-a oprit… ci adaugă binefaceri după binefaceri!”

Femeia, ca binefacere după binefacere, e un lucru extraordinar și înduioșător (fără să tragem de aici concluzii ierarhice). Și totul culminează în Maica Domnului: FRUMUSEȚEA MAICII DOMNULUI!!!

Sfântul Grigorie Palama ține să vorbească despre această desăvârșită frumusețe a Maicii Domnului într-un imn adresat ei:

”Vrând să creeze un chip al frumuseții desăvârșite și să arate limpede îngerilor și oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu a făcut-o pe Maria cu adevărat preafrumoasă. El a unit în ea frumusețile parțiale pe care le-a împărțit celorlalte făpturi și a constituit o podoabă comună tuturor ființelor văzute și nevăzute… sau  mai degrabă a făcut din ea un fel de amestec din toate desăvârșirile dumnezeiești, îngerești și omenești, o frumusețe sublimă  care înfrumusețează amândouă lumile înălțându-se de la pământ până la cer și chiar întrecându-l pe acesta din urmă!”

Trecând apoi prin Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți și teologia părintelui Dumitru Stăniloae, concluzionează: frumusețea este necreată! 

Făcând referire la F.M. Dostoievski și Anton Cehov, amintind de Idiotul și Frații Karamazov, de Unchiul Vania și Livada cu Vișini, ajungând până la filmele lui Andrei Tarkovsky, Costion a vorbit despre kitsch și diletantism, ținând însă neapărat să sublinieze: Este foarte teologică limba română! Are niște virtuți teologice extraordinare!

Revenind la frumusețe, Costion Nicolescu a vorbit despre FRUMUSEȚEA BISERICII.

Biserica întotdeauna s-a propus prin frumusețe: frumusețea liturgică, spațiul liturgic, arhitectură, pictură, cântări, manuscrise, chiar și dansuri și gesturi liturgice, toate cu semnificații extraordinare, ei bine, toate aceste sunt sub pur și simplu frumoase. Și astăzi… dacă vrei să-ți arăți identitatea, ți-o arăți prin lucruri frumoase!

Olivier Clement spunea: Ortodoxia a creat frumusețe! Și în sensul acesta sunt două vocații care caracterizează Biserica: una recuperatoare și una iradiantă! Mai întâi recuperarea. Trebuie deci să spunem așa: tot ce e frumos e al lui Hristos, al lui Dumnezeu… chiar dacă cel care-l produce nu știe! El nu poate să-l producă de sine! Frumusețea  nu poate să fie decât opera lui Dumnezeu! Asta e o vocație… să recuperezi totul, să-ți însușești totul, și apoi să iradiezi, ca inima care adună totul și apoi pompează înapoi. Biserica trebuie să fie propovăduitoare de frumos și prin frumos!

 

DSC_0787 - Copy

CONFERINȚA  –  Costion Nicolescu

profesor Costion Nicolescu

Citeste si...