Copiii Centrului de zi Holt au primit daruri şi au colindat împreună cu elevi ai ,,Colegiului Ferdinand I” Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în preajma Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, în data de 15 decembrie, când este ziua de praznuire a Sf. Mucenic Elefterie, copiii centrului de zi ,,Sfântul Arhanghel Rafail” Holt au primit daruri şi s-au bucurat alături de elevii clasei a XI-a D a ,,Colegiului Naţional Ferdinand I” Bacău.

20171215_105652
20171215_110445
20171215_110453

În cadrul proiectului eparhial ,,Fii dar din Darul lui Dumnezeu!” implementat de Sectorul Social Filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi prin implicarea părintelui consilier eparhial Eugen Ciuche, a doamnei profesor de religie Gabriela Ciuche şi a doamnei dirigintă a clasei a XI-a D, doamna profesor Ana Întuneric, părinţii elevilor mai sus menţionaţi au primit ,,scrisorile către Moş Crăciun” scrise din vreme de copiii centrului de zi de la Holt. Moşul s-a arătat, anul acesta, a fi nespus de darnic, aducând celor mici tot ceea ce şi-au dorit şi au visat (dulciuri, jucării, haine, încălţări, rechizite, tabletă etc).

La final, copiii de la centrul de zi Holt au colindat şi au primit colindul oaspeţilor lor. Doamna dirigintă, profesor Ana Întuneric, inima evenimentului de astăzi, a ţinut să sublinieze starea de bucurie şi sentimentul de înălţare sufletescă pe care il încearcă atât ea cât şi ,,copiii dumneaei” de fiecare dată când sunt implicaţi în astfel de proiecte, cel de faţă, nefiind nici primul şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nici ultimul proiect de acest fel.

Părintele paroh Iulian Adam a mulţumit tuturor profesorilor de la Colegiul Naţional Ferdinand I implicaţi în cadrul proiectului, elevilor şi  părinţilor, a explicat importanţa duhovnicească a actului de a dărui, s-a rugat împreună cu elevii colegiului în biserica parohiei pentru rezultate bune la învăţătură şi a vorbit despre puterea Sfinţilor  doctori fără de arginţi într-o societate orientată tot mai mult spre cele materiale.

(Pr. Adam Iulian)

Citeste si...