,,Duminica românilor migranţi” serbată în parohia Holt

Prima Duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului este socotită o zi de sărbătoare a românilor de pretutindeni, la nivelul Patriarhiei Române, denumită sugestiv ,,Duminica românilor migranţi”.

sdr
sdr
dav
sdr
sdr
sdr
sdr
sdr
sdr
sdr
dav

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi al Bacăului, la Parohia ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, comuna Letea Veche s-au desfăşurat activităţi specifice acestei sărbători de comuniune şi bucurie. După săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohiei Holt s-a rostit în faţa tuturor celor prezenţi cateheza cu titlul: ,,Migraţia forţei de muncă, libertinajul, prozelitismul şi indiferentismul religios ca factori negativi ai unităţii familiale, religioase şi de neam.” Cateheza face parte din ciclul de 5 cateheze ale programului catehetic eparhial ,,Ca toţi să fie una în Hristos Domnul!”, program implementat în parohia Holt la începutul postului Adormirii Maicii Domnului de părintele inspector pe probleme catehetice Daniel Ionel Marari.

Apoi, credincioşii împreună cu preoţii de la Holt, pr. paroh Iulian Adam şi  pr. Valentin Dăscălescu, dar şi cu părintele invitat special la eveniment, pr. Petru Bălăiţă de la Parohia ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ Sărata, au mers în curtea bisericii şi au ascultat un mini recital folcloric al seniorilor de la ,,Club 60 Plus” Bacău, coordonaţi de doamna Mioara Costea, precum şi cântecele patriotice şi populare cântate cu însufleţire de copiii din ,,Ansamblul folcloric Meleaguri Letene”, coordonaţi de doamna interpret de muzică populară Oltiţa Todircă.

,,Impactul asupra credincioşilor prezenţi a fost unul pozitiv, mai ales că românii care muncesc tot anul în străinătate, prezenţi astăzi în număr mare la eveniment, se simt ataşaţi, mai mult decât cei din ţară poate, de credinţa lor, de tradiţiile şi obiceiurile lor şi de valorile cultural-populare româneşti. Fiind parte integrantă astăzi, la sărbătoarea dedicată lor de Biserica noastră creştin ortodoxă, românii de pretutindeni au transmis un mesaj clar spre unitate şi spre normalitate, mai ales acum, în anul Centenar al Marii Uniri de la 1918.” a precizat părintele paroh Adam Iulian Vasile de la Holt.

S-au transmis binecuvântarea chiriarhului locului, mulţumiri şi gânduri bune tuturor, s-a subliniat că Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă, se străduieşte să organizeze, de mulţi ani, comunităţi creştin ortodoxe şi în diaspora şi că la vremea potrivită îi aşteaptă pe toţi acasă. La final, toţi cei de faţă au gustat merinde pregătite şi oferite cu drag din partea parohiei pentru această sărbătoare a bucuriei reîntâlnirii şi au schimbat gânduri şi impresii

(Pr Iulian Adam)

 

Citeste si...