Frica de moarte și Iisus*

Şi dacă mulţimile din pâine au mâncat,
Cei săturaţi în tihnă mulţumind,
Pustia univers liturgic devenind,
Apostolii pe mare au plecat.

Îndeosebi, Iisus în munte se retrage,
Că soarele demult a asfinţit.
El sta de veghe ca un achimit,
Ca Tatălui prin Duhul să se roage.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Dar noaptea devenise ca un iad
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Şi ucenicii-n deznădejde cad.

Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!

Văzându-L, ucenicii îngroziţi
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân’ce Iisus le zise: „Îndrăzniţi!”

„Eu sunt! De ce vă temeţi? Sunt cu voi!
Doar ştiţi că am venit, în plină noapte,
Să scot umanitatea din păcate,
Să semăn pace pe pământ şi nu război”.

Pescarul cel bătrân atunci grăieşte:
„De eşti Tu, Doamne, dă-mi poruncă-ndată
Să Te imit pe Tine şi să merg pe apă!”
„Vino!”, zise Domnul, şi Petru, deci, porneşte.

El barca şi confraţii-a părăsit.
Că apa se preface în cărare
Petru o simte sub propriile-i picioare,
Pân’ ce credinţa cu totul i-a slăbit.

Dar, când un val năprasnic îl atinge,
Credinţa firavă-ntru el cedează,
Iar zelul de pescar se-mpuţinează,
Şi-nspăimântat ajunge doar să strige:

„Scapă-mă din valuri, Stăpâne, să nu pier!
Ca un pescar bătrân ar trebui să-not,
Dar mi-a pierit puterea, nu mai pot!
Tu trage-mă la Tine…! Asta-ţi cer!”

Ca pe Adam în iad, de-o mână l-a luat,
Puţina lui credinţă Blândul Iisus mustrând,
Îl pune între ceilalţi, tremurând.
Dar simte că Hristos a înviat!

Corabia pluteşte iar pe ape
C-un iscusit cârmaci la bordul ei,
Adună pe păgâni şi pe atei,
Din har şi cu iubire să-i adape.

 

* Meditaţie lirică la Duminica a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare — potolirea furtunii)

Citeste si...