Frica de moarte și Iisus
*meditație lirică la Duminica a IX-a după Rusalii*
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim
.
Și dacă mulțimile din pâine au mâncat,
Cei săturați în tihnă mulțumind,
Pustia univers liturgic devenind,
Apostolii pe mare au plecat.
.
Îndeosebi, Iisus în munte se retrage,
Că soarele demult a asfințit.
El sta de veghe ca un achimit,
Ca Tatălui prin Duhul să se roage.
.
Dar noaptea devenise ca un iad,
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Și ucenicii-n deznădejde cad.
.
Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!
.
Văzându-L, ucenicii îngroziți
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân̕ ce Iisus le zise: ”Îndrăzniți!”
.
”Eu sunt! De ce vă temeți? Sunt cu voi!
Doar știți că am venit, în plină noapte,
Să scot umanitatea din păcate,
Să semăn pace pe pământ și nu război”.
.
Pescarul cel bătrân atunci grăiește:
”De ești Tu, Doamne, dă-mi poruncă-ndată
Să Te imit pe Tine și să merg pe apă!”
”Vino!”, zise Domnul, și Petru, deci, pornește.
.
El barca și confrații-a părăsit.
Că apa se preface în cărare
Petru o simte sub propriile-i picioare,
Pân̕ ce credința cu totul i-a slăbit.
.
Dar, când un val năprasnic îl atinge,
Credința firavă-ntru el cedează,
Iar zelul de pescar se-mpuținează,
Și-nspăimântat ajunge doar să strige:
.
”Scapă-mă din valuri, Stăpâne, să nu pier!
Ca un pescar bătrân ar trebui să-not,
Dar mi-a pierit puterea, nu mai pot!
Tu trage-mă la Tine…! Asta-ți cer!”
.
Ca pe Adam în iad, de-o mână l-a luat,
Puțina lui credință Blândul Iisus mustrând,
Îl pune între ceilalți, tremurând.
Dar simte că Hristos a înviat!
.
Corabia plutește iar pe ape
C-un iscusit cârmaci la bordul ei,
Adună pe păgâni și pe atei,
Din har și cu iubire să-i adape.
.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim
*meditație lirică la Duminica a IX-a după Rusalii*