Icoană făcătoare de minuni în pelerinaj la Bacău

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a ajuns la biserica ”Precista” din Bacău.

maf_3902

Dimineaţa zilei de vineri, 8 august, i-a găsit pe credincioşii băcăuani în Curtea Domnească din Bacău. Cu flori, busuioc şi lumânări în mână, ei aşteptau sosirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ.

“E un pelerinaj pe care-l fac an de an, a mărturisit o femeie între două vârste, strângând la piept o carte de rugăciuni, de când Bunul Dumnezeu a binevoit ca Sfânta Icoană să poposească şi la noi”. De  15 ani, la Biserica Precista, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, în apropierea hramului, Sfânta Icoană a Maicii Domnului, cunoscută ca Icoana “cu trei mâini”, vine să-i întâlnească pe băcăuanii aflaţi în căutarea milei și ajutorului Preasfintei Treimi. “An de an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, ne îngrijim de această binecuvântată întâlnire, a subliniat preotul Constantin Tomozei, parohul bisericii ”Precista”.

Tineri şi bătrâni au întâmpinat Icoana Sfântă, petrecând-o către locul de cinste rezervat în faţa altarului, cântând imnuri de slavă. Preoţii sfântului lăcaș, împreună cu cei doi ieromonahi care au însoţit-o pe drumul de la Mănăstirea Neamţ, au citit rugăciunile Acatistului Adormirii Maicii Domnului. Apoi, pelerinii s-au închinat în faţa icoanei şi a raclei cu moaştele Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, fiecare purtându-şi rugăciunile şi nădejdea în Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ va sta în mijlocul băcăuanilor până pe data de 15 august, când se va prăznui hramul bisericii ”Precista”.

De asemenea, duminică, 10 august, credincioşii Parohiei ”Precista” îl vor primi în mijlocul lor pe ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care va oficia Sfânta Liturghie, însoţit de un sobor de preoţi și diaconi.

Citeste si...