„Inimă de mamă” – proiect cultural şi social-misionar, ediţia a IV-a

Vineri, 8 Martie 2019, începând cu orele 18.30, Protopopiatul Bacău împreună cu Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Asociaţia „Treime de Arhierei”, vor organiza la Arena Mall – Bacău concertul caritabil din cadrul proiectului cultural şi social-misionar intitulat „INIMĂ DE MAMĂ”, ediţia a IV-a.

Proiectul „Inimă de mamă” este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu sprijinul Protoieriei Bacău, cu implicarea preoţilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” şi ai Capelei „Sfântul Apostol Andrei” Arena Mall şi prin bunăvoinţa domnului Ovidiu Budeanu, cel care a pus la dispoziţie spaţiul generos al Complexului comercial Arena Mall din Bacău.

Întrucât Patriarhia Română a declarat anul 2019 „Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, acesastă manifestare se doreşte a fi un omagiu plin de recunoştinţă celei mai dragi fiinţe, Mama, recitalul fiind alcătuit atât din cântece dedicate mamelor, cât şi din cântece populare.

Grupul vocal al Centrului de Cateheză „Buna Vestire” al Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, alcătuit din elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” vor evolua în cadrul Proiectului „Întoarcere la Veşnicia din sate”, desfăşurat în cadrul Concursului Naţional Catehetic „Hristos – sufletul satului meu”. În acest proiect se doreşte o frumoasă colaborare între Biserică şi Şcoală, scopul principal fiind promovarea culturii, a valorilor şi tradiţiilor în rândul tinerilor. Cu acest prilej vor vor fi expuse obiecte tradiţionale aparţinând Muzeului etnografic „Casa Vlădicăi” din Stăniţa, judeţul Neamţ şi vor fi prezentate costume populare aparţinând Muzeului etnografic din satul Miron Costin, comuna Trifeşti, judeţul Neamţ.

Fondurile şi bunurile materiale strânse în urma acestui concert vor fi folosite, ca şi în anii precedenţi, în scop caritabil.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Citeste si...