Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM) se va desfășura la Iași

Peste 1600 de tineri, dintre care 400 din Basarabia, Bucovina, Timoc şi Voievodina, vor participa la Iaşi în perioada 24-26 august 2018 la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, notează pagina de facebook dedicată evenimentului. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului va fi reprezentată de un grup de aproximativ 100 de tineri care s-au remarcat în activități școlare, educative, de voluntariat și cultural-catehetice la nivel de parohie din protopopiatele Roman, Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut. Grupul va fi coordonat de preotul Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale Roman.

Întrunirea va fi organizată de Arhiepiscopia Iașilor în parteneriat cu ASCOR și ATOR Iași. Programul va cuprinde numeroase manifestări culturale precum vizitarea Traseului Marii Uniri, artistice (concert public de muzică folk și de muzică populară) şi educative (conferințe, dezbateri, prezentări tematice diverse). În a doua zi a evenimentului actorul Dan Puric va susţine o conferinţă în Grădina Palas, începând cu ora 18:00.

Perioada de desfășurare: 24-26 august 2018
Tema: Unitatea -izvor de înțelepciune și putere pentru tineri. Despre valorile care unesc un neam
În cuprinsul Patriarhiei Române anul 2018 este Anul omagial al unității de credință și de neam și anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Centenarul Marii Uniri este un bun prilej de a răspunde împreună cu tinerii la întrebările fundamentale: cine suntem și cum vrem să fim, ce înseamnă pentru noi identitate națională, neam, patrie, limbă românească.
Una din dimensiunile Centenarului este aceea educativă. Tânăra generație, societatea românească în ansamblu ei are ocazia să-și reîmprospăteze, să-și reamintească istoria, valorile neamului nostru românesc și să înțeleagă efortul și sacrificiul generației Marii Uniri. Din această perspectivă credem că derularea unor programe educaționale de istorie, cultură la ceas aniversar sunt binevenite pentru tânăra generație.
Timp de 3 zile, vom organiza în Iași, pentru un număr de 1600 de tineri dintre care 400 din Basarabia, Bucovina, Timoc si Voievodina un program complex cu numeroase manifestări culturale (vizitarea Traseului Marii Uniri), artistice (concert public de muzică folk și de muzică populară), educative (conferințe, dezbateri, prezentări tematice diverse).
Scopul evenimentului:
  • Crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de/invite în Biserică prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe, încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret și cultivarea valorilor naționale ale poporului român în contextul Centenarului Marii Uniri.
Obiective:
  • Promovarea modelelor creștin ortodoxe;
  • Formarea tinerilor și încurajarea dialogului;
  • Cultivarea valorilor naționale ale poporului român în contextul Centenarului Marei Uniri.

(http://basilica.ro și https://www.facebook.com/itom2018/)

Citeste si...