Înviorare sufletească în biserica „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Vineri, 14 decembrie 2018, începând cu ora 18.00, Corala „Filomelos” de la Biserica voievodală din Borzeşti, sub îndrumarea doamnei profesor Paula Cautiş, a poposit în Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău ca să încânte pe cei prezenţi cu o selecţie de Colinde tradiţionale româneşti şi să vestească tuturor sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

DSC_0915
DSC_0922
DSC_0925
DSC_0933
DSC_0935
DSC_0936
DSC_0938

Credincioşii parohiei „Sf. Trei Ierarhi’ din Bacău, care au venit să participe la Taina Sfântului Maslu săvârşită de către cei trei preoţi ai săi, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu părinţii slujitori, Marian Gliga şi Flavius Balaban, au avut bucuria de a încheia această seară de rugăciune din timpul Postului Naşterii Domnului, în răsunet de colinde tradiţionale interpretate armonios de grupul psaltic „Filomelos”.

Corala „Filomelos”, condusă de doamna Paula Cautiş, a luat naştere cu peste 11 ani în urmă în „Betleemul Ştefanian”, aşa cum este supranumit Borzeştiul, localitatea în care s-a născut Sf. Voievod Ştefan cel Mare. Acest grup psaltic mixt, format din tineri proveniţi exclusiv din mediul laic, au venit însoţiţi de către părintele coordonator Petru Cautiş şi de către părintele arhidiacon Alexandru Grigoraş.

Colindele tradiţionale, tezaurul conştiinţei noastre creştineşti şi româneşti, au fost un prilej de bucurie şi de folos duhovnicesc pentru toţi cei care şi-au deschis inimile şi au primit mesajul Naşterii Pruncului Sfânt. Aşa cum spunea muzicologul George Breazu, „colindele sunt potrivite pentru a fi cântate pretutindeni, de tot Românul, oricând mintea şi inima omului este dornică de înviorare sufletească, de îmbunare şi de îmbucurare”.

Citeste si...