Lansarea cărţii „România 100 – Băcăuani în Marele Război și la Marea Unire”, la Bacău

Joi, 11 octombrie 2018, cu începere de la ora 15.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc lansarea cărţii „România 100 – Băcăuani în Marele Război și la Marea Unire”  în cadrul proiectul implementat de Asociația  „Unlimited Connections” Bacău în asociere cu Consiliul Județean Bacău. La eveniment au participat oficialități județene și locale, reprezentați ai instituțiilor de învățământ și cultură, elevi, părinți, studenți și alți invitați din comunitatea locală. Delegați din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au fost părintele Costică Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău și părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.

d718a712-57a7-4ca8-a955-7bd6b1c1b70a
1.coperta.site-001_1

Proiectul, al cărui rod este volumul cu același nume, susținut financiar de Consiliul Județean Bacău, are la bază o idee născută pe când se împlineau 100 de ani de la moartea soldatului băcăuan Constantin Munteanu, căzut în luptele din vara anului 1917 și îngropat, alături de toți camarazii săi, în Mausoleul de la Mărășești. Cu gândul la eroii care au luptat pe fronturile din 1916 – 1918, Asociația „Unlimited Connections” a considerat ca gest firesc de omagiu cinstirea atât a băcăuanilor care, prin sacrificiul suprem, au făcut posibilă nașterea României Întregite, dar și a curajoșilor supraviețuitori ai Marelui Război, care au călăuzit țara mai departe, către România Centenară.

Dintre miile de eroi pe care Bacăul i-a dat țării, s-a făcut remarcat chipul lui Mihail Văgăonescu, care a luptat cu neștirbit curaj în prima linie, fiind grav rănit. A supraviețuit, contribuind ulterior activ la dezvoltarea țării și a urbei băcăuane ca avocat, om politic, primar al orașului și devotat păstrător al memoriei camarazilor căzuți. Deși a fost autor al unui jurnal de război, inițiator al cimitirelor eroilor din orașul Bacău și al multor altor fapte, care ar fi trebuit să îl facă una dintre cele mai prețuite figuri ale istoriei interbelice locale, acest român a căzut aproape cu totul în uitare, sub apăsarea negurii comuniste și a straturilor groase de dezinteres din perioada ce a urmat. Alături de el, alte asemenea chipuri stau ascunse în pagini prea puțin cunoscute de publicul larg.

Moderatoarea evenimentului a fost doamna Oana Elena Radu, manager proiect în cadrul Asociației Unlimited Connections. După discursul fiecăruia dintre reprezentanții instituțiilor implicate în proiect alături de asociația băcăuană și de Consiliul Județean Bacău, a fost transmisă binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, precum și un cuvânt special, pentru acest eveniment binecuvântat din urbea băcăuană, de către părintele protopop Costică Busuioc, pentru toți cei prezenți.

Acest volum, al cărui personaj central este Mihail Văgăonescu aduce o contribuţie importantă la efortul de recuperare și de reașezare a lui şi al altor asemenea eroi în conștiința locală băcăuană și în cea națională. Cartea este, în egală măsură, şi un gest de recunoştinţă adus celor care au păstrat aprinsă flacăra cunoașterii istorice în vremuri mai puțin atente la asemenea demersuri. Centenarul este un moment propice readucerii la lumină a eroilor veritabili de acum 100 de ani, onorându-i astfel și pe istoricii care le-au cercetat cu sârguință faptele puse în slujba Țării. (pr. D.I.M)

 

Citeste si...