Lansarea volumului de poezii “Iudacainul – cartea întâi a pocăinței”, autor Ioan Enache

Marţi, 6 noiembrie 2018, în sala multimedia a Bibliotecii Judeţene “C. Sturza” din Bacău, a avut loc lansarea volumului de poezii “Iudacainul – cartea întâi a pocăinței”, autor Ioan Enache. Jurnalist și poet, eseist și cronicar literar, Ioan Enache (bibliotecar la Biblioteca Județeană Bacău în intervalul 2000-2013) ne propune un volum de versuri religioase, ieșit din frământările omului care se caută pe sine și pe Dumnezeu prin scris. „Iudacainul” este o astfel de meditație, despre care vor vorbi Cristina Ștefan, Marius Manta și, desigur, autorul, într-un eveniment realizat în parteneriat cu Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, cu Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și cu sprijinul Consiliului Județean Bacău..

DSCF9316
DSCF9331
DSCF9332
DSCF9336
DSCF9343

Lansarea volumului de poezii “Iudacainul – cartea întâi a pocăinței”, autor Ioan Enache, a prilejuit o întâlnire cu poezia a multor oameni de cultură din Bacău. Au fost prezenți scriitori și critici literari: Cornel Galben, Liviu Chiscop, Ioan Neacșu, Carmen Voisei, Mioara Băluță, Rodica Dascălu, Ramona Roman, jurnaliști și televiziuni, Sebastian Șufariu, Gheorghe Bălțătescu, Eugen Verman, mulți prieteni cititori Lucia Avram, Ioan Enășoaie, mulți invitați teologi între care Preotul paroh de la Catedrala “Înălțarea Domnului” Nicolae Hurjui.

IMAGINI ȘI MESAJE DE LA LANSARE:

Mulțumiri și felicitari, Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Ifrim Crina, Adrian Jicu, pentru un eveniment memorabil! Anunț prietenii bucureșteni că va fi o lansare a Iudacainului și la București, pe 13 noiembrie la Gaudeamus.

Marius Manta a fost analitic și documentat… a fost, ca de obicei, informativ amplu; discursul Preotului paroh de la Catedrala “Înălțarea Domnului”, Nicolae Hurjui a fost teologic, impresionant și învățător. Eu am spus cum am perceput ca un cititor acest volum și anume venit din lăuntrul omului, el, omul-iudacain, genetic dat a fi așa și numai prin pocăință având șansa mântuirii…A fost frumos și mulțumesc lui Dumnezeu, publicului foarte numeros, părinților preoți prezenți, gazdelor, familiei Grigoraș recitând cu sufletul deschis și scriitorului Ioan Enache pentru momente de poezie sublimă…

“Iudacainul poate fi un Numen – așa cum este Dumnezeu gândit, conceptual și nu senzorial, cum este iubirea sau nemurirea…un lucru în sine cum îl numea Kant. Iudacainul este omul în raport cu divinitatea, este spiritul lui, de fapt, structura lui lăuntrică, dincolo de învățături, de civilizare milenară, de știința acumulată. Numenul Iudacain există genetic în noi, este baza noastră organizatorică sufletește, este ADN-ul caracteristic și orice înveliș anatomic am avea, acest sâmbure otrăvit va procrea mereu. Cel nominat Iudacain are în accepțiunea poetică a lui Ioan Enache “urmele blestemate“, “îmi prinde grumajii cu gheara“, înaintând “pe urmele fugarului Iudacain,/ca un vânător de recompense/ năzuind nebuneşte spre Ierihon“, el este acel care “smulge peceți“.
Volumul de versuri este conceput oximoronic între tenebrosul Iudacain și Cuvântul divin, cuvântul de rouă, simbolistică tensionată, dar cu investire metaforică performantă. Poezia aceasta este o fereastră deschisă a credinței noastre prin care vedem limpede.” (Cristina Ștefan)

“A fost un eveniment minunat! Am plecat, printre altele, cu sugestia apropierii volumului și de Cântarea Cântărilor! Un volum care se cere continuu citit! Sezonul “lansărilor de carte” se termina pentru mine în chip extrem de fericit, odată cu “iudacainul” lui Ioan Enache. Rețineti aceasta carte, e poezie religioasa la cele mai înalte cote, un discurs deloc convențional, aparte!
Mulțumiri pentru fotografii și sugestiile de lectura, Cristina Ştefan!“ (
Marius Manta pe Facebook)

Surse: bjbacau.ro/ usrbacau.ro

Citeste si...