Liturghie baptismală la mănăstirea ”Buna Vestire” – Tisa Silvestri

La mănăstirea ”Buna Vestire” – Tisa Silvestri, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit vineri – 4 august 2017, Sfânta Liturghie baptismală.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit vineri – 4 august 2017, Sfânta Liturghie baptismală la biserica Mănăstirii „Buna Vestire” din localitatea Tisa Silvestri. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul Rotaru Alexandru Constantin, pe seama Parohiei ”Sf. Arhangheli” – Hociungi I (Protopopiatul Buhuși). Importanța acestor momente sfinte pentru viața Bisericii, frumusețea spirituală și încărcătura duhovnicească au fost subliniate de Înaltpreasfinția Sa în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej.

Există o complementaritate între nașterea noastră biologică și cea teologică. Omul creat devine recreat prin Iisus Hristos și prin puterea Duhului Sfânt. Priviți ce liniștit este acest copil, un prunc nou botezat, în care se odihnește toată plinătatea Împărăției lui DumnezeuAutorAutorAutorAutor

a menționat ierarhul în cuvântul său, adăugând și faptul că slujirea preoțească înseamnă o viețuire curată după cuvântul Evangheliei. 

Noi, care avem conștiința că suntem fiii lui Dumnezeu după har, facem parte din trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este mare lucru să știm că templul nostru (trupul) este pregătit să-l primească pe Domnul nostru Iisus Hristosa mai spus Înaltpreasfinția Sa.

(Pr. Constantin Gherasim)

Citeste si...