Liturghie și filantropie cu ocazia întrunirii preoților din Cercul Pastoral nr. 1 din Protopopiatul Bacău

În data de 3 octombrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub coordonarea Părintelui Protopop Costică Busuioc, a avut loc în parohia Valea Caselor din comuna Lipova întrunirea Cercului Pastoral nr. 1 – „Bunavestire”.

20171003_094538
20171003_112505
20171003_112418
20171003_101635
20171003_094622
20171003_114859
20171003_115624
20171003_115333
20171003_115429
20171003_115308

În cadrul acestei întâlniri s-a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia părintelui protoiereu, la care au participat un număr mare de credincioși alături de autoritățile locale. În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra comunității. În cuvântul de învățătură părintele protopop a făcut referire la pericopa evanghelică citită, îndemnând, după cuvântul Mântuitorului, la cultivarea celei mai mari dintre virtuți: Dragostea.

Părintelui paroh Liviu-Costel Dănilă i-au fost apreciate munca și strădania de care a dat dovadă pe parcursul primului an de preoție, acesta fiind hirotonit în treapta de preot în ziua de 3 octombrie 2016, de către Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Ca o „Liturghie după Liturghie”, părintele protopop împreună cu preoții prezenți au mers la Școala Primară din localitatea Valea Caselor, unde, în prezența doamnei director Rodica Munteanu și a corpului profesoral a oferit preșcolarilor și școlarilor din partea Protoieriei Bacău 70 de pachete ce conțin rechizite și dulciuri. Acțiunea se înscrie în programul proiectului social al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”. La final au fost rostite rugăciuni pentru luminarea minții copiilor, sănătatea și ajutorul lor la învățătură.

Citeste si...