Lumină și culoare la Parohia “Precista” din Bacău

Miercuri, 22 martie 2017, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și la inițiativa Protopopiatului Bacău, în Parohia „Precista” Bacău s-au desfășurat ateliere de desen și pictură, premergătoare evenimentului din data de 25 martie, cunoscut sub denumirea de Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”.

20170322_111547_1600x900
20170322_104001_1600x900
20170322_102610_1600x900
20170322_102415_1600x900
20170322_102100_1600x900
20170322_102036_1600x900

Elevii talentați de la Școala „Miron Costin” din Bacău, îndrumați de doamna profesoară Nicolau Raluca au exprimat prin desenele lor valoarea și importanța familiei creștine tradiționale, în spațiul oferit cu generozitate de către Parohia „Precista” din Bacău.

Tot cu această ocazie, în cadrul programului intermediar sesiunilor de pictură, părintele paroh Mihail Tomozei a susținut o comunicare duhovnicească în care i-a îndemnat pe tineri să iubească familia, pentru că ea este mijloc de a promova nu doar valorile lumii acesteia, ci mai ales valorile vieții veșnice, scopul ei fiind și acela de a putea moșteni Impărăția lui Dumnezeu.

Picturile realizate de tineri au devenit astfel pline de culoare și veselie, ele reprezentând mărturiile curate ale dragostei pe care acești tineri le au făță de familie și biserică.

Totodată s-a înțeles mai bine importanța evenimentului de sâmbătă, 25 martie 2017 și s-a conștientizat valoarea participării copiilor și a tinerilor la viața Bisericii.

La final, părintele paroh i-a invitat pe toți cei prezenți să participe la  Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”.

Citeste si...