Marșul de comemorare a eroilor, la Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri – 8 iunie 2016, începând cu ora 13, Parohia Ortodoxă Lazaret din municipiul Bacău a fost gazda celor aproximativ 1000 de elevi și cadre didactice care au participat la a doua ediție a marșului comemorativ pentru eroii patriei, intitulat ”Amprenta trecutului asupra viitorului. Lumină pentru eroi”.

dsc04427
dsc04470

La această deosebită acțiune, inițiată profesorii catedrei de religie a Colegiului Național ”Ferdinand I” din Bacău, au participat elevi din 14 instituții de învățământ din Bacău, colegii și școli generale, însoțiți de cadre didactice, purtând steaguri tricolore și bannere.

La intrarea în curtea bisericii Lazaret fanfara militară a intonat imnul de Stat iar cei prezenți au intonat cântece patriotice, au fost rostite poezii și alocuțiuni menite să evoce peste veacuri ”jertfa eroilor pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești”.

Momentul cel mai înălțător a fost reprezentat de oficierea slujbei de pomenire a eroilor, când au fost înălțate rugăciuni către Dumnezeu pentru a primi și sfinți jertfele vrednicilor înaintași ai țării, slujbă oficiată de un sobor de preoți sub protia preoților militari Pr. Ioan Roncea și Pr. Butnaru Lucian.

Invitații prezenți din partea Primăriei Bacău, Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Cultul Eroilor – Filiala Bacău, directori și cadre didactice au exprimat prin cuvânte omagiatoare importanța curajului unit cu dragostea de țară, care au condus peste veacuri la libertatea sfântă a patriei și poporului român.

De asemenea, Pr. Paroh Iacobeanu Marius, în cuvântul adresat tinerilor participanți a vorbit despre nevoia patriei noastre de a odrăsli mereu tineri dornici să imite și să ducă mai departe jertfa înaintașilor, luând aminte totodată la Jertfa Mântuitorului Hristos, adusă ca dar lui Dumnezeu-Tatăl pentru aceleași idealuri înalțătoare și mântuitoare pentru care au murit și eroii patriei.

”Marșul eroilor la care am participat are scopul de a oferi tinerilor de astăzi un îndemn de a sluji permanent patriei și de a conlucra pentru binele obștesc dar și sufletesc. Cântecele patriotice care s-au interpretat, unite cu rugăciunile de pomenire a eroilor au rolul de a ne insufla tuturor ideea că Dumnezeu sfințește și binecuvintează eforturile depuse de fiecare generație a poporului român în slujba neamului și a bisericii, și că acest efort se continuă prin fiecare fiu al țării, mic sau mare, elev sau student, adult sau bătrân, efort care se întipărește și se cultivă prin aducerea-aminte permanentă de jertfa înaintașilor”, a declarat prof. Ciuche Gabriela, inițiatorul și coordonatorul acestui proiect.

În încheierea ceremonialului militar-religios, au fost depuse coroane la monumentul eroilor din curte Parohiei Ortodoxe Lazaret, apoi elevii au dansat ”Hora Unirii”, iar la plecare au primit din partea parohiei un dar duhovnicesc drept mulțumire pentru participarea la marșul de comemorare a eroilor, ediția 2016.

Citeste si...