„Marșul Eroilor” la Parohia Ortodoxă Lazaret

Proiectul „Amprenta trecutului asupra viitorului – Lumină pentru eroi”, desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la iniţiativa şi sub coordonarea doamnei prof. de religie Gabriela Ciuche de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” din Bacău, a continuat și în acest an.

IMG-20180517-WA0017
IMG-20180517-WA0019
IMG-20180517-WA0022
IMG-20180517-WA0025
IMG-20180517-WA0030
IMG-20180517-WA0031
IMG-20180517-WA0033
IMG-20180517-WA0035
IMG-20180517-WA0040
IMG-20180517-WA0043
IMG-20180517-WA0070

Acest proiect are ca scop cinstirea martirilor neamului românesc, dezvoltarea valenţelor morale şi spirituale ale elevilor, cunoaşterea istoriei poporului român, renaşterea patriotismului românesc, derularea de activităţi de comemorare a înaintaşilor şi a faptelor care au asigurat independenţa şi unitatea neamului nostru.

Aflat la cea de a IV-a ediţie, proiectul s-a desfăşurat şi în acest an prin directa implicare a profesorilor şi elevilor de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău. Lor li s-au adăugat Asociaţia „Cultul Eroilor – Regina Maria” – Filiala Bacău, Parohia Ortodoxă Lazaret şi Fundaţia „Episcop Melchisedec” – Filiala Bacău, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Astfel, miercuri, 16 aprilie 2018, la marșul care a pornit din curtea Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău către Cimitirul Eroilor Lazaret, au participat peste 1500 de elevi însoţiţi de cadre didactice de la 20 de instituții școlare: şcoli gimnaziale şi colegii băcăuane, purtând steaguri tricolore şi flori. Pe tot traseul pe care s-a desfășurat marșul, participanții au fost acompaniaţi de cântece patriotice interpretate de fanfara Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”.

Ajunşi în curtea Bisericii Ortodoxe Lazaret, participanţilor la marșul de comerare a eroilor li s-au alăturat reprezentanţii veteranilor de război, precum şi cadre din conducerea unităţilor M.Ap.N. şi M.A.I. din municipiul Bacău. O gardă de onoare compusă din pompieri militari băcăuani, având în frunte drapelul de luptă al ISUJ Bacău, alături de muzica militară a Garnizoanei Bacău, au întregit ceremonialul dedicat Zilei Eroilor.

Un sobor de preoţi băcăuani, în frunte cu părintele protopop Constantin Busuioc a oficiat slujba de pomenire a celor peste două mii de eroi ce îşi au loc de odihnă veşnică în gropile comune de la Lazaret.

Domnul Colonel (r) Paul Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor” – Filiala Bacău, le-a povestit copiilor despre semnificaţia acestui eveniment.

După alocuțiunile rostite de către organizatori şi invitaţi, a urmat un moment artistic oferit de Mădălina Partode, elevă în clasa a X-a, şi prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al Colegiului “Ferdinand I”. Un moment-surpriză a fost oferit de elevii clasei I de la Colegiul „Ferdinand I”. Aceştia, alături de învăţătoarea lor, doamna Maria Ojog, au recitat în cor poezia „Ziua Eroilor” de Aurel Anghel.

„Eroii nu mai au nevoi/Eroii ne mai au pe noi/Cât mai suntem, câţi mai trăim/Cu dragoste de ei să ne-amintim”, au declamat micuţii în aplauzele audienţei.

După acest moment s-a săvârşit slujba de pomenire a eroilor, apoi elevii şi profesorii au depus coroane de flori la mormântul eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe Lazaret Bacău. (Pr. Marius Iacobeanu)

Citeste si...