Muzica faptelor bune de la Asociaţia creştină «Ovidenia»

“Pentru tine”, un concert de caritate desfăşurat la Teatrul de Vară “Radu Beligan” – fondurile strânse în cadrul acestui eveniment sunt destinate susţinerii activităţilor socio-filantropice de la Asociaţia creştină “Ovidenia” – în aceeaşi zi, a fost demarat programul de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, din comuna Sărata.

MAF_0193
MAF_0204-696×426
MAF_0214
MAF_0222
MAF_0260
MAF_0265
MAF_0270

Hramul Intrării Maicii Domnului în biserică este o sărbătoare aparte pentru toţi creştinii. În fiecare an, de 21 noiembrie, ei celebrează Lumina, o lumină ce izvorăşte din chipul Sfintei Fecioare. Şi cum icoana ei îndeamnă la compasiune şi întrajutorarea aproapelui, sărbătoarea Ovideniei a devenit emblemă pentru unul dintre proiectele sociale cu impact asupra locuitorilor din judeţul Bacău.

Prin implicarea totală a preotului Ovidiu Radu, în urmă cu 12 ani a luat fiinţă Asociaţia creştină de caritate şi ajutor “Ovidenia 2005”.

Un nou început

Debutul evenimentelor din ziua de 21 noiembrie a fost marcat de Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Dealu Nou-Sărata. Cu această ocazie, ierarhul a binecuvântat demararea unui nou proiect social ce se va desfăşura în cadrul Asociaţiei creştine “Ovidenia”.

Este vorba de programul de îngrijire a bătrânilor la domiciliu ce va purta numele “Maica Domnului, toiagul unei bătrâneţi binecuvântate”. Pentru început, el va fi implementat în comuna Sărata, sub coordonarea Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi cu sprijinul primăriei comunei Sărata. “Prelungirea Liturghiei, dincolo de pragul bisericii trebuie să o facem atâta vreme cât avem conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în noi şi în lucrarea noastră.

Şi cel mai bine o facem prin ajutorarea celor bătrâni, bolnavi şi neputincioşi care sunt aproapele nostru”, a subliniat ÎPS Ioachim în cuvântul său de învăţătură. Programul se va adăuga altor proiecte sociale, precum cele intitulate “Masa pe roţi” ori “Pâine pentru toţi”. O menţiune specială o merită Ferma copiilor “Ovidenia”, acea Arcă a lui Noe care-i atrage pe micuţi ca un magnet.

Educaţie muzicală şi caritate

Şi pentru că această multitudine de servicii sociale necesită un sprijin real, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”, începând cu ora 18.00, s-a derulat spectacolul caritabil “Pentru tine”.

Rolul de gazdă a fost asumat de către Răzvan, fiul părintelui Ovidiu. El şi-a reamintit de începuturile asociaţiei când aveau cinci beneficiari şi mâncarea era transportată cu autobuzul. “Şi-acum îmi răsună în minte cuvântul tatălui meu: «Orice ai face în viaţă, să nu te faci că faci şi să duci până la capăt ceea ce faci»”, a mărturisit Răzvan. Pentru început, pe scenă a urcat un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială “Constantin Platon”.

Parteneri şi beneficiari de peste 10 ani ai serviciilor Asociaţiei creştine “Ovidenia”, ei au ales să-şi arate recunoştinţa prin cântec. Astfel, corul de copii “Vox Angeli” coordonat de prof. Cristina Cristea, precum şi solistele de muzică populară Melissa Hanga şi Andreea Anchidin, alături de inimosul toboşar Dragoş Ştefancu, au încălzit atmosfera în sala de spectacol, smulgând ropote de aplauze. Despre Asociaţia Ovidenia şi implicarea acesteia în viaţa cetăţii au vorbit prof. Manuela Neculcea, director-adjunct al Şcolii Platon, şi pr. Eugen Ciuche, consilier pe probleme social-filantropice al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În cuvântul lor, au subliniat dedicarea întregii familii Radu – părintele Ovidiu, preoteasa şi cei doi fii – în bunul mers al proiectelor.

Trupa Melodi, aproape de cei cu suflet mare

Spectatorii au avut parte, în continuare, de un recital marca Trupa Melodi. Urmând un concept original, artiştii au captat audienţa cu virtuozitatea lor. “Am răspuns cu plăcere chemării părintelui Ovidiu şi suntem bucuroşi să fim parte a unei iniţiative de suflet. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi mereu alături de cei care, cu sufletele deschise, fac bine celor din jurul lor”, a mărturisit Alex Micu, liderul Trupei Melodi. Prin cântec şi dans, ei au purtat spectatorii într-o călătorie prin spaţiu şi timp, printre genuri muzicale embleme ale unor vremuri nu de mult apuse. Astfel a decurs prima ediţie a unui eveniment ce se doreşte a deveni o nouă tradiţie în viaţa Asociaţiei Ovidenia.

“Prin această acţiune ne dorim să polarizăm în jurul nostru pe cât mai mulţi oameni doritori să facă bine aproapelui. Astfel, vom reuşi să strângem fondurile necesare ridicării noului aşezământ social-filantropic ce va fi situat în municipiul Bacău, pe strada Poligonului”, a specificat pr. Ovidiu Radu. Ca un deziderat pe termen scurt, se doreşte achiziţionarea unei autospeciale frigorifice necesare transportului de alimente în cadrul noului program demarat în această zi.

Sursa:  (Liviu Maftei) https://www.desteptarea.ro/muzica-faptelor-bune-de-la-asociatia-crestina-ovidenia/

 

Citeste si...