Palingeneza orbului din naştere

Iisus Mântuitorul, venit pe pământ ca rob,
A trecut printr-o cetate și a întâlnit un orb.
Sobru, înțelept, sărmanul, deși orb din naştere,
A simțit Lumina lumii și a doua facere.

Apostolii, vazând orbul, întreabă nedumeriți:
„Cine a păcătuit, Doamne, el sau ai lui părinți?”
„Nici acesta, nici părinții, nu sunt cauza orbirii,
Ci ca voi să înţelegeți mărirea dumnezeirii.”

Vindecarea orbului, pictura de Brian Jekel

Dumnezeu vru să arate în lume lucrarea Lui
Că Iisus, Lumina lumii, dă lumină orbului.
Și, spunând aceste vorbe, în țărână a scuipat,
Iar din tina rezultată cei doi ochi a modelat.

„Mergi îndată la Siloe, te spală pe față mult!”
Și, plecând la scăldătoare, s-a spălat și a văzut.
Apoi, după vindecare, orbul, devenind normal,
Toți vecinii se uimiră de acest fapt ireal.

Unii socoteau că-i dânsul, alții îl negau mereu,
Însă orbul din născare: „Nu e altul, ci sunt eu!”
Cei mai curioși întreabă: „Cine e acest Triverb?!
Că din veac nu se cunoaște să se vindece un orb!”

Şi s-au hotărât cu toții să-l ducă la farisei,
Ca să cerceteze cazul și ca să decidă ei.
Așadar, ajunși la templu, bătrânii l-au întrebat:
„Ce ți-a facut omu-Acela, de zici că te-a vindecat?”

„Din salivă și țărână Omul a făcut plămadă,
Cu iubire mi-a uns fața cu acea sfântă pomadă.
M-a trimis la scăldătoare, să-mi spăl fața de noroi
Şi, spălându-mă, de-odată, văd cu ochii ca și voi.”

„O, tu nici nu știi, sărmane…! Omu-Acela-i păcătos,
Nu ține ziua odihnei, deci, nu poate fi Hristos!”
„Cum poate un făr-delege să facă astfel de fapte?
Este un proroc Acesta!”, strigă orbul, pe cât poate.

Şi, cum ei se divizară, mai marii Sinedriului
Au trimis ca să aducă, de față, părinții lui.
Cum ajung în adunare, unul din bătrâni întreabă:
„Este-acesta fiul vostru, și-i născut fără să vadă?

Iar dacă îl recunoașteți să ne spuneți răspicat
Cum de vede el acuma și cine l-a vindecat?”
„Că este el fiul nostru și că-i orb din naștere,
Aceasta o recunoaştem cu multă răspundere.

Dar cum i-a venit vederea, asta noi nu putem ști.
Întrebați-l doar pe dânsul, că-i matur, poate vorbi!”
Doar atât au spus părinții în vâltoarea demagogă,
Aveau teamă să nu fie chiar excluși din sinagogă.

Au chemat din nou pe omul, născut orb și vindecat,
S-au așezat în Sinedriu și din nou l-au întrebat:
„Ce știi tu de Omu-Acela, că noi știm că-i păcătos.
Ce face, de unde este, cum te-a făcut sănătos?”

Simţindu-le neputința, cu mai mult entuziasm,
Fostul orb, din nou le spune, ironic și cu sarcasm:
„De e păcătos Acela, asta eu nu pot să spun,
Dar un lucru este sigur, că eu văd să merg pe drum.

Nu cumva, voi, fariseii, mai marii Sinedriului,
Aveți în gând să vă faceți, cu toții, ucenicii Lui!?”
„Noi nu știm cine-I Acesta. Noi pe Moise avem!
Rămânem cu legea noastră, pe Acesta nu îl vrem!”

„Nu îl vreți – replică orbul – și nu știți de unde vine?
Asta-i mare ignoranță, ce-o consider ca minune.
Deși orb, cunosc Scriptura, cu tradiția ei sfântă!
Ştiu că Dumnezeu cel veșnic pe păcătoși nu-i ascultă.

Însă cel ce face voia și pe Dumnezeu cinstește,
Acela vede preabine și apoi se convertește.
Dumnezeu este Acela ce-a deschis ochii mei,
Cei care nu cred într-însul ori sunt orbi, ori sunt atei.”

Şi-auzind aceste vorbe fariseii se-ncruntară,
L-au certat cu vehemență și apoi l-au dat afară.
Auzind Iisus acestea despre orbul vindecat
L-a căutat prin cetate, găsindu-l, l-a întrebat:

„Crezi tu oare cu tărie în Fiul lui Dumnezeu?”
„Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”
„Eu sunt, ce vorbesc cu tine, Dumnezeu cel întrupat!”
„Oh, cred, Doamne cu tărie…” şi căzând s-a închinat:
Zicând:

Hristos a înviat!

 

Despre orbul care a văzut întâi cu sufletul

 

Privind moștenirea păcatului strămoșesc ca pe o relitatea întemeiată pe unitatea de ființă a neamului omenesc, se poate spune că toți oamenii se nasc orbi. Cu toții suntem în primă fază orbi din naștere. Repercusiunile orbirii lui Adam se transmit din generație în generație. Ȋn această privință, cu toții ne asemănăm cu orbul din naștere vindecat de Hristos. Deosebirea fundamentală constă în faptul că noi, cei din epoca harului, avem medicamentul pentru redarea vederii. Ne naștem orbi, dar, începând cu Taina Botezului, recăpătăm vederea pierdută de Adam și redată de Hristos prin Ȋnviere și Cincizecime.

Ȋnțelept fiind, sărmanul orb din Evanghelie s-a raportat la Lumina lumii așa cum ar trebui să se raporteze tot cel doritor de vindecare: a simțit-o. „A simțit Lumina lumii și a doua facere”. Spre deosebire de el, noi, de multe ori, vedem, dar nu simțim nimic. De fapt, în „cetatea” prin care a trecut Iisus, toți erau orbi, dar nu-și dădeau seama din cauza vederii. Vedeau atât de bine, încât nu simțeau nimic. Privirea le era încremenită-n lege. Privirea orbului însă, era încremenită-n inima lui cu care simțea „Lumina lumii”.

După ce a modelat din tină cei doi ochi ai orbului, l-a trimis „îndată” la scăldătoarea Siloamului pentru a se spăla pe față. Deci îl trimite „îndată”, exact ca noul născut care trebuie botezat „îndată”. Vederea nu-i apare orbului imediat după modelarea ochilor din tină, ci după un gest făcut chiar de orb, la îndemnul lui Hristos. Apariția vederii are loc atât în urma luminării Luminii Ȋnrupate, cât și în urma luminării proprii prin îndepărtarea pânzei păcatului de pe proprii ochi modelați de Dumnezeu. Atunci toți „vecinii” văzători cu trupul se mirară de irealitatea acestui fapt.

Sărmanul înțelept și sobru parcă își exprima chiar el compătimirea față de îndoielnicii compatrioți, conchizând clar: „un lucru este sigur, că eu văd să merg pe drum”! Acțiunea „Triverbului” este mărturisită „ironic și cu sarcasm”. Ironia și sarcasmul sunt stări rezultate din certitudinea credinței orbului, care parcă le-ar fi spus: „Iartă-le Doamne agitația demagogică manifestată în fața Realității”. Starea de negare vădită, refuzul realității, speranța că dacă ignori ceva ce nu-ți convine nu te va afecta deloc era o stare care-i caracteriza pe cei cu „legea lor”.

Când „orbul vindecat” spune că „marea ignoranță o consider ca minune”, parcă le-ar fi spus că „existența Celui ce este, realitatea Realității” s-a exprimat prin el, prin antidotul fricii care era inteligența lui, a celui a cărui viață fusese până nu demult suferință. Lipsa fricii lui în fața „fariseilor încruntați” este rezultatul cunoașterii lui Hristos și a mărturisirii Lui. Nu îți este frică de ceea ce înțelegi, ci de necunoscut! Parcă ar fi spus în sinea lui ca Jan Hus: „o, sancta simplicitas!”, constatând ignoranța inconștientă a „celor care se divizară”. Era dialogul celui care nu vedea lumina, cu cei care nu voiau să vadă lumina. Orbul voia, dar nu putea, în timp ce fariseii puteau, dar nu voiau. Sfântul Ioan Teologul spune clar: „Lumina cea adevarată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. Ȋn lume era, și lumea printr-Ȋnsul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Ȋntru ale Sale a venit, dar și ai Săi nu L-au primit”. (Ioan 1, 9-11).

„Nu îl vreți – replică orbul – și nu știți de unde vine?/Asta-i mare ignoranță ce-o consider ca minune”. Când orbul văzător replică văzătorilor orbi: „nu Îl vreți?”, e ca și cum le-ar spune: „eu Ȋl vreau, deja Ȋl am!” Era conștient de cunoașterea Scripturii, ori el știa că a cunoaște legea nu te-mpiedică niciodată să simți iubirea și realitatea Cuiva. Cunoașterea legii nu te-mpiedică nici să vezi, nici să simți. Ea te ajută să-nțelegi în duh realitățile folositoare, manifestându-ți libertatea de a crede în vindecarea ta. Acest lucru fariseii nu-l înțelegeau. Orbul văzător încerca, prin mărturia lui sinceră, să-i învețe pe mai marii lui să vadă. Privirea fixată radical în „legea lor”, era pe cale de a fi vindecată de mărturia orbului vindecat. Săracul orb, încerca din răsputeri să-i convingă pe cei orbiți de lege. Pentru farisei era o confruntare între legea dreptății implacabile și legea iubirii. Este incredibil cum fariseii nu recunosc evidența. Așteptau de mii de ani venirea lui Mesia, iar când sunt puși în fața Lui rămân surprinși și nu le vine să creadă. Însă, orbul vindecat era certitudinea faptului că la Dumnezeu, legea iubirii se poate împleti cu legea dreptății, chiar dominând-o pe aceasta, tocmai din iubire pentru om. Fariseii aveau dreptatea lor și excludeau orice realitate care le-ar fi contrazis dreptatea. Nu suportau și nu concepeau un Dumnezeu aproape, deși îl așteptau! Dar parcă i-ar mai fi prelungit absența, dacă ar fi putut. Ei preferau un Dumnezeu care să nu se amestece în „legea lor”. Sau eventual, legea lor să fie și legea lui Dumnezeu, dar nu invers. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că „fariseii să lăudau că după trup se trăgeu din Avraam, dar după duh se înstrăinaseră de el. Împotriva felului de a lucra al lui Avraam, ei au vrut să-şi păstreze părutele însuşiri de preţ ale omului celui vechi şi prin aceasta s-au făcut neînstare să se cunoască pe sine şi să îl cunoască pe Dumnezeu”.

„Auzind Iisus acestea despre orbul vindecat/ L-a căutat prin cetate…”. Deci auzind Iisus că cel vindecat încerca să-i convingă și pe alții prin mărturisirea realității, l-a căutat. Dumnezeu îl caută imediat pe mărturisitorul curajos și conștient de sursa vindecării sale. A căutat „orbul prin cetate” pentru a-i da posibilitatea să-L mărturisească direct și „cu tărie”. I-a dat celui vindecat posibilitatea să-L recunoască, să-L resimtă și să-L vadă. La început Hristos a întâlnit bolnavul, și-acum tot El l-a căutat. L-a căutat pentru că știa că orbul vindecat Ȋl va întreba: „Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”. Astfel Hristos își reconfirmă identitatea teandrică, întărindu-i totodată caracterul permanent al credinței.

Ȋnainte de întâlnirea cu Hristos orbul nu vedea, după care, fața-i „unsă cu iubire” îl face să vadă bine, iar ignoranța celor confuzi îl face să „vadă preabine” și să înceapă „să meargă pe drum”, nu să stea, ci să lucreze și să recupereze tot ce-a pierdut, „să creadă în Cel ce este” și să „creadă mereu”. Ultimile două cuvinte ale primelor două versuri amplifică nerăbdarea confirmării sensurilor operei Triverbului: „Rob” și „orb”!

Robul transformă orbul în rob al Său. Și astfel orbul confirmă robia liber câștigată și experimentată a slujirii altuia prin slujirea Aceluia. (fragment din volumul Creație și re-creație apărut la Editura Filocalia)

 

Citeste si...