Parastas la trecerea a 7 ani de la mutarea la cele veșnice a episcopului Ioachim Mareș

Numeroși preoți și credincioși din eparhia Romanului și Bacăului, dar și din cea a Hușilor, sunt așteptați să participe la slujba de pomenire a vrednicului de pomenire episcop Ioachim Mareș care va fi oficiată la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău de către un sobor de ierarhi, sub protia ÎPS Mitropolit Teofan.

im
im1
im4

La trecerea a șapte ani de la mutarea la cele veșnice a vrednicului de pomenire episcop al Hușilor, Ioachim Mareș, la Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău va avea loc sâmbătă, 7 mai, o slujbă de pomenire ce va fi oficiată de un sobor de ierarhi, sub protia ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de care vor mai sluji ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, Episcopul Hușilor și PS Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Slujba de pomenire va fi precedată de Dumnezeiasca Liturghie ce va fi oficiată în biserica de la demisolul Catedralei din Bacău, acolo unde se află și cripta în care își doarme somnul de veci episcopul Ioachim Mareș. La acest moment comemorativ, lângă înaltele fețe bisericești vor mai fi prezenți numeroși preoți din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, dar și din Episcopia Hușilor, fiind așteptați să participe și credincioși din cele două eparhii care l-au cunoscut, apreciat și iubit pe acest ierarh.

Citeste si...