Parohia CIUTUREŞTI

MONOGRAFIA BISERICII DIN SATUL CIUTURESTI

 

 

Satul Ciuturești este situat în partea de nord-est  a jud. Bacău și se întinde pe o lungime de 3 km, între dealuri (clasica formă de relief numită cobâlă), în apropiere de soseaua Bacău-Vaslui. In afară de drumul principal există și unul paralel cu acesta și mai multe ulițe laterale.

Satul are școală generală de opt clase. Locuitorii satului sunt de religie ortodoxă. Satul este alcătuit astăzi din 150 de familii cu 500 de suflete, care se ocupă în  principal cu agricultura.

In general, locuitorii acestui sat sunt devotați satului lor şi frecventează biserica.

Biserica veche din sat este datată la anul 1809[1], afirmație întărită de următorul document: Document 94/1756, septembrie, 1. Scrisoare. Sturza, mare sluger (Dregător în Țara Românească și în Moldova însărcinat cu aprovizionarea Curții Domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul), arată preotului Lupașcu din Ciuturești, ținutul Roman, că acesta a cumpărat moșie de la călugărul Gherasim.[2]

Deci, dacă la 1756, în Ciuturești era preot Lupașcu, este clar că satul avea biserică și probabil că este vorba tot de biserica veche de pe deal construită din vălătuci.

La 1898, deci, după 142 de ani,  această biserică, spun documentele  era  de lemn.[3] Probabil că a fost dărâmată cea din vălătuci și în locul ei s-a construit una nouă din lemn. După spusele cetățeanului Mihai Balaban, care în zilele noastre a reconstruit această biserică, ea avea la intrare inscripția ”Sfântul Gheorghe”. Din documente știm că acesta era hramul bisericii situate pe un deal din satul Ciuturești. Când eram copil, localnicii îi spuneau ”biserica veche de pe deal”.

Tot cam în această perioadă, în 1895, aflăm din documente faptul că preot era Dimitrie Castravete și satul Ciuturești era comună aparținând de Plasa Fundu din județul Roman.[4] Pe 21 aprilie 1895, D. Castravete primește Decretul de cântăreț, nr. 541, pentru numirea la biserică a cântărețului Ion Suditu. Tot în acel an, 1895, preoții din județ erau chemați câte doi pentru a practica la Eparhia Romanului slujbe și cei care erau apți plecau acasă iar cei mai puțin pregătiți erau reținuți  pentru a exersa.

În 1895 biserica ”Sfântul Gheorghe” era parohia satului Ciuturești, iar „Sfântul Nicolae” din Misăhănești era filială. În 1904, Dimitrie Castravete era preot paroh de multă vreme la biserica ”Sfântul Gheorghe” și în acest an primește de la Academia Română următoarea adresă:

ACADEMIA ROMÂNĂ

[1] George Jean Lahovari, C.I. Brătianu și Grigore Tocilescu, Marele dicționar geographic al României 1898- 1902, vol. II, Editura Tipo-Moldova, Iași, 2011, pp. 465-466.

 [2] Colecția de documente de la Filiala Arhivelor Statului, Județul Bacău – 1400-1864 – Catalog, București, 1986”, p. 38.

[3] George Jean Lahovari, C.I. Brătianu și Grigore Tocilescu, op. cit., Idem, Ibidem.

[4] Arhivele Naționale Bacău, inventar nr. 1813, Parohia Ciuturești, 1894-1944, dosar nr. 1, 1895, p. 2.

Nr. II 7506 – București, 20 octombrie, 1904.

Sunteți cu stăruință rugat a înapoia cât mai în grabă lista ce vi s-a încredințat spre a aduna contribuții pentru monumentul marelui poet național Vasile Alecsandri. Suma se poate trimite Academiei Române prin mandat poștal.

 

În anul 1908 biserica scoate o publicațiune cu nr. 31 din 20 octombrie prin care anunță sfințirea noii biserici.  Semnează paroh sachelar Dimitrie Castravete și epitropi Ioan Balaban și Gheorghe Grigorie Zamvel.

În anul 1909 parohia Ciuturești prin preotul său D. Castravete,  are o mare bucurie și onoare. Redau în continuare adresa primită de la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, nr. 16.762 din 30 mai 1909:

 

Cucernice părinte,

Avem onoarea a vă face cunoscut că Majestatea sa Regele, prin Înaltul Decret cu nr. 1816 din a.c. a binevoit să vă acorde medalia ”Răsplata muncii pentru pentru Biserică„ clasa I, medalie pe care avem onoarea a v-o remite odată cu aceasta și însoțită de brevetul nr. 163 a.c.

Primiți asigurarea deosebitei noastre considerațiuni. Semnează ministrul.

 

Probabil că această medalie a fost acordată pentru faptul că s-a construit noua biserică, sfințită în 1908. Tot în anul 1909, prin Ordin al Ministrului nr. 17.022 din 1 iunie 1909 se confirmă domnul Gheorghe Huiban ca epitrop numit de guvern pe perioada 1909-1914.

Voi reda în continuare un alt ordin al ministrului primit în anul 1910 după care îl voi comenta deoarece are mai multe semnificații și pentru biserică, dar și pentru sat, în general. Iată ordinul:

Ministerul Cultelor și Instrucțiunii

Nr. 23.813 din 25 August 1910

Cucernice Părinte

Vi se aduce la cunoștință că prea Cucernicia Voastră siliți pe fiecare creștin să dea o taxă de 5 bani nu știm pentru care scop. Asemenea taxă nefiind prevăzută nici în Legea clerului, nici în Legea Casei Bisericii e nelegală și vă invităm să n-o mai luați de aici înainte, căci în caz de vom afla că nu v-ati conformat acestui ordin, vă vom da în judecată civilă pentru luare de taxe nelegale.

 

Ministru Spiru C. Haret

 

Iată comentariul meu în legătură cu această faptă:

În primul rând, nu puteam trece peste acest ordin deoarece a fost semnat de reformatorul învățământului românesc Spiru C. Haret

  1. Preotul Castravete își propusese ca în anul 1910 să repare biserica ”Sfântul Gheorghe” deoarece o terminase pe cea nouă, bani nu prea mai erau, el deja pusese bani proprii pentru biserica nouă și probabil a apelat la această taxă nesemnificativă;
  2. Dovadă că preotul era un om corect o dovedește faptul că biserica nouă a fost construită cu banii săi și cu unele materiale recuperabile.

Ca dovadă că lucrurile stau așa, în anul 1915 biserica veche de pe deal se închide definitiv (pentru totdeauna). Protoieria județului Roman transmite un ordin cu numărul 139 din 11 februarie 1915 motivând că satul are deja una nouă și precizează că obiectele sfințite se vor transfera la biserica ”Sfântul Dimitrie”.

Pe 1 iulie 1915 se numește cântăreț la noua biserică Mihai Balaban.

În anul 1916 România a intrat în Primul Război Mondial. În 1918 se încheie  procesul de formare a României Mari, în 1919 se încheie luptele pe toate fronturile, iar în 1920 are loc semnarea tratatelor de pace de la Trianon și de la Versailles. Biserica din sat a păstrat la arhive numele celor morți și dispăruți în acest război.

Biserica parohială de astăzi poartă hramul Sf. Dimitrie după numele ctitorului ei Dumitru Castravete; în forma actuală a fost construită în anii 1905-1908 din cărămidă pe temelie de piatră în formă de cruce și este învelită cu tablă galvanizată, fiind poziționată între brazi înalți, în mijlocul satului, lângă drumul principal.

Ctitorul bisericii, parohul Dimitrie Castravete, zidit biserica cu cheltuială personală în valoare de 20.100 lei și a fost reparată, după Primul Război Mondial, tot de către el.

 

Preotul Dimitrie Castravete și nepoata sa Sevastia,

învățătoare în Ciuturești, 5 mai 1930.

 

Biserica a mai fost reparată între anii 1932-1933, dar și în anul 1954, în timpul preotului Sandu Pavel devenit preot paroh.

Planul și devizul bisericii au fost întocmite de către inginerul Nicolae Moisescu din Roman, în anul 1905, iar zidăria a fost lucrată de maestrul italian Degrande Francisc, din Roman. Toata lemnăria și tîmplăria au fost lucrate de Toader Andone, din Bacău. Recepția lucrărilor a fost făcută de inginerul Nicolae Moisescu, din Roman.

Biserica a fost sfințită și dată în folosință în ziua de 26 octombrie 1908.

În comuna Ciutureşti mai exista și schitul !Dealul Mare”.[1] În anul 1882, s-a desființat pentru totdeauna schitul Dealul-Mare, jud. Roman, com. Ciuturești, unde era stareț ierom. Venedict Dubzeu și mica lui avere se adaugă la m-rea Bogdana. Acest schit se găsea în pădurea Dealu Mare, după care și-a luat și numele, și s-a vrut a fi o continuare a mănăstirii construită în acest loc din ordinul lui Ștefan cel Mare după lupta de la Vaslui în care s-au remarcat răzeșii din satele Ciuturești și Odobești. Mulți ani probabil că a dăinuit mănăstirea începută în 1475 dar nu avem informații nici asupra momentului de când nu a mai existat această mănăstire veche și nici asupra anului când s-a construit pe locul mănăstirii schitul Dealul Mare. Știm, însă, că schitul aparținea de Mănăstirea Bogdana de lângă Onești care s-a înființat la 1669 de către Solomon Răducanu. Până la acea data, probabil, că schitul nu era construit, sau exsita și ulterior a intrat sub administrarea mănăstirii Bogdana. Deci schitul ar fi putut exista între anii 1669-1882, deci peste 200 de ani. Iată ordinul Sf. Episcopii de Roman către egumenul m-rei Bogdana  cu privire la desființarea schitului:

 

Prea Cuvioase Părinte,

          „În desființatul schit Dealu-Mare din județul Roman s-au comis mai multe scandaluri de către monahii ce locuiesc acolo (satul Ciuturești). Noi spre curmarea acestor scandaluri, am hotărât ca acel schit să rămână desființat și monahii de acolo să se înturneze în mănăstirea Bogdana, de asemenea și vitele acelui schit precum și obiectele bisericii și cele gospodărești să se ie la mănăstirea Bogdana și să se treacă în dota ei. Facem deci cunoscut P.C. Voastre și vă punem în vedere, ca să mergeți la numitul schit, unde vi se va da în primire de către protoereul de Roman, acele vite și obiecte, luînd tot atunci pe acei monahi pe care îi veți interna și îngriji la acea M-re.

          Episcop Melhisedec                        

                                                                           Director V. Mandinescu.[2]

 

Despre obiectele de la acel schit se știe că și azi se mai găsesc cărți în care se amintește că au fost ale schitului Dealu-Mare, din Ciuturești, printre care și o Evanghelie scrisă cu litere chirilice, tipărită sub Nicolae Conache Vogoride la anul 1858, care are următoarea notiță:

”Această Sf. Evanghelie o hărăzesc la schitul Dealu-Mare, la paraclisul (capela construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri  – n.n.) Sf. Nicolae, de mine smeritul monah Iosif în zilele părintelui Ieromonah Neofit la anul 1865”.

[1] Lovin Glicherie, Starețul monăstirei Bogdana. Monăstirea Bogdana din judeţul Bacău, Tipografia Eparhială ”Cartea Românească„ Chișinău, 1926, pp. 45-46.

[2] Idem, p. 45

Pe un Penticostar (carte bisericească cuprinzând ritualul slujbelor dintre Paști și prima Duminică după Rusalii – n.n.) este următoarea însemnare: ”Acest  penticostar, l-am cumpărat eu monahul Ioanichie ce am fost viețuitor în satul Oncești”.

 

În 1932 Parohia Ciutureşti includea satele: Ciutureşti, Alecsandri, Misihăneşti şi Strâmba. Biserica avea 12 hectare de pământ în folosul personalului dar nu avea şi nu are nici astăzi casă parohială. În schimb, prin preocuparea actualului preot Pruteanu Daniel astăzi biserica deține o casă social-filantropică (prăznicar).

Biserica filială ”Sfântul Nicolae” din Misăhăneşti a fost construită din lemn de stejar la 1811 de Elena şi Simion Polcovnicul. Alte surse spun că există un pomelnic de unde rezultă că au fost şi alţi ctitori. Ca meşter semnează un cetăţean pe nume Savin. Biserica a mai fost reparată în anii 1862 și 1909. Parohul bisericii din Ciutureşti şi a filialei din Misăhăneşti în 1930 era Pavel Sandu, seminar gr. II, născut la 14 Mai 1906 şi uns ca preot la 17 septembrie 1930. Preot ajutor era iconom D. Castravete, pensionar.

Cântăreţi erau, Mihai Balaban, născut la 15 aprilie 1891 şi Gheorghe Ambrozie, născut la 10 Aprilie, 1889, ambii absolvenţi ai şcolii de cântări.[1]

Parohia Ciutureşti avea pe atunci, fără satul Alecsandri, 280 de familii şi 1035 de suflete.

Stilul în care se încadrează biserica este cel bizantin. În interior este zugravită, afară de bolta de deasupra naosului, care este vopsită în albastru. Pictura a fost executată de pictorul Dumitru Nicolae, din Roman.

Catapeteasma este din lemn de tei, pictată de pictorul Dumitru Nicolae între anii 1907-1908.

Biserica nu are obiecte prețioase și nici de valoare artistică sau istorică.

In timpul păstoririi preotului Constantin Ambrose (1976-1978) a fost executată pictura în întreaga biserică.

O parte din mobilier, fiind într-o stare avansată de degradare a necesitat înlocuirea. Astfel, au fost înlocuite: stranele, iconostasele pentru Maica Domnului și icoana Învierii; s-a fost montat parchet și geamuri termopan; a fost zidită soba și s-au executat lucrări de spălare a picturii și restaurare a catapetesmei; au fost executate lucrări de izolare termosistem; în lăcașul de cult, dar și în paraclisul lateral a fost rezolvată problema sonorizării prin montarea unei stații performante; s-au adăugat noi dulapuri pentru veșminte, cărți și obiecte de cult etc. S-a zidit alături de lăcașul de cult o frumoasă casă de prăznuire ce urmează să fie pictată și utilată cu toate obiectele necesare desfășurării serviciilor religioase. Biserica are toate obiectele necesare cultului, în marea lor majoritate fiind noi.

Recapitulând, satul Ciuturești a avut în ultimii 539 de ani, trei biserici: cea construită de răzeșii din Ciuturești și Odobești la 1475, perpetuate în timp prin existența schitului Dealu Mare aparținând de mănăstirea Bogdana, biserica veche ”Sfântul

[1] Anuarul Eparhiei Romanului, Institutul de Arte Grafice ”Marvan” S.A.R., Bucureşti, 1936 , p. 83.

Gheorghe” de pe dealul din sat construită înainte de 1809 din vălătuci și din 1898 din lemn și actuala biserică sfințită în anul 1908 de către preotul Dimitrie Castravete construită din cărămidă. Există însă documente din care rezultă că biserica din lemn exista și la 5 iulie 1647 (un zapis), și la 23 august 1747 și la 1 septembrie 1756 când în documente se vorbește despre preotul Lupașcu din Ciuturești. Credem că în perioada 1756-1882 au existat în paralel atât Schitul Dealu Mare cât și biserica din lemn ”Sfântul Gheorghe”. După 1882, când se desființează schitul Dealu Mare, rămâne biserica din lemn până la 1908 când se sfințește actuala biserică.

Parohia Ciuturești, în 1894 era subordonată protoieriei județului Roman și avea două biserici: o biserică cu hramul ”Sfântul Gheorghe” situată în satul Ciuturești și biserica filială ”Sfântul Nicolae”, din satul Misihănești.

După ce biserica ”Sfântul Gheorghe” a intrat în degradare avansată, se construiește și se sfințește la 1908, actuala biserică din sat care a primit prin decret Regal hramul de ”Sfântul Dimitrie” (d.1 din 1908, fila 27).  Biserica veche de pe deal, ”Sfântul Gheorghe”, devine mai întâi filială și apoi este închisă definitiv.

Preotul Dimitrie Castravete, face donație pentru construirea și ulterior pentru renovarea actualei biserici, drept pentru care primește o medalie prin Înalt Decret Regal.

În arhiva din Bacău, predate de biserică, și păstrată până astăzi găsim informații și despre eroii satului Ciuturești. În dosarul din anul 1919 sunt trecuți morții și dispăruții din războiul reîntregirii neamului. Și ca să încheiem acest capitol ma relatăm faptul că în 1920, cu adresa nr.21153 din 18 februarie obștea răzeșilor din satul Ciuturești este chemată să se prezinte la Judecătoria Dămienești. Mai consemnăm, de asemenea faptul că în 1935, preotul D. Castravete donează bisericii 144 de prăjini de teren agricol.

 

Biserica din Ciuturești

 

 

Donație  de carte la biserica din Ciutureşti.

Autor comandor (r) dr. Vasile Florea.

 

Cei doi militari în rezervă au fost invitaţi de preotul  paroh din Ciutureşti. După terminarea slujbei prilejuită de Înălţarea Domnului, general (r) dr. Vasile Apostol şi comandor (r) dr. Vasile Florea au ţinut discursuri în faţa sătenilor cu ocazia zilei eroilor vorbind, atât despre eroii naţionali cât şi despre eroii din satul Ciutureşti. Cei doi a relatat printre altele spusele soldatului Ion Lupu din Ciutureşti, cel care fusese santinelă la uşa domnitorului Cuza.

Iată ce declara septuagenarul Ion Lupu, din comuna Ciutureşti judeţul Roman, în 1909: ”Când l-au scos din domnie pe Cuza, eram de santinelă drept la uşa odăii lui şi aveam poruncă să nu las pe nimeni să intre înăuntru. Ofiţerul de serviciu a venit mai târziu la mine şi mi-a zis că tocmai la schimbul meu, după, miezul nopţii, are să vie el şi cu mai mulţi boieri şi ofiţeri şi să le dau drumul căci aşa a poruncit Măria Sa Domnitorul. Pe la unu, după miezul nopţii, au venit şi au intrat înlăuntru, descuind cu o cheie pe care eu, atuncea, am crezut că o au de la Domnitor. Au intrat fără zgomot şi după o jumătate de ceas au ieşit cu toţii. Cuza era îmbrăcat în straie nemţăşti. După ce au ieşit am priceput eu viclenia şi răutatea lor şi mult m-am căit că nu i-am oprit. Nimeni n-a venit să mă mai schimbe. Până la ziuă am plans pe scările odăii lui. Se dusese bietul Cuza. El care ne-a dat pământ şi ne-a făcut atâta bine. Şi azi îmi pare rău.[1]

[1] Cuza-Vodă: alegerea, faptele şi răsturnarea lui, Tipografia profesională Dimitrie Ionescu, Bucureşti, 1912,  pp. 130-132.

 

 

 

Notă: autorul a donat bisericii două cărți și peste doi ani încă una.

Aceste cărți sunt următoarele:

  1. Culegere de studii și articole, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2009.
  2. Problematica mobilizării industriale în situații de război în condițiile contemporane, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2009.
  3. Psihosociologia conducerii activităților didactice, Editura ”Alma Mater”, Sibiu, 2012.

Întocmit:

Pr. paroh Pruteanu Daniel

Lector-corector:

Pr. Dr. Cloșcă Ciprian Marius

Preot Ciprian Olteanu

 

Citeste si...