Pelerinaj în An Centenar organizat de parohiile Drăgeşti şi Oţeleşti din Protopopiatul Bacău

Marţi, 4 septembrie 2018, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoţii parohiilor Drăgeşti şi Oţeleşti din Protopopiatul Bacău, împreună cu Asociaţia „Treime de Arheierei” din Bacău au organizat o excursie tematică cu prilejul Centenarului Marii Uniri, la care au participat 16 copii cu posibilităţi financiare reduse din cele două parohii rurale.

DSC_0018
DSC_0003
DSC_0013
DSC_0021
DSC_0029
DSC_0034
DSC_0057
DSC_0060
DSC_0074
DSC_0086
DSC_0109
DSC_0115

Primul popas duhovnicesc a fost făcut la metocul chiriarhal din Valea Budului, aşezamânt monahal înfiinţat la data de 1 octombrie 2013, când a primit şi hramul „Acoperamântul Maicii Domnului”. Aici, copiii împreună cu îndrumătorii lor, părintele Vasile Savin, paroh al Parohiei Drăgeşti, părintele Justinian Cimpoeru, paroh al Parohiei Oţeleşti şi părintele Flavius Balaban, din partea Asociaţiei „Treime de Arhierei” din Bacău, au fost întâmpinaţi de către maica stareţă, stavrofora Magdalena Budeanu, care i-a condus în biserica mare a mănăstirii. Copiii au intonat cântări închinate Maicii Domnului, ocrotitoarea Mănăstirii, s-au închinat la racla cu moaştele Sf. Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, a Sf. M. Mc. Pantelimon şi a Sf. Ier. Teodosie de la Brazi, după care au vizitat paraclisul cu hramurile Sf. Mironosiţă Maria Magdalena şi Sf. Cuv. Parascheva.

Micii creştini au fost impresionaţi cel mai mult de Crucea impunătoare, cu o înlălţime de 38 metri, care străjuieşte această mirifică vale, poartă de intrare în oraşul Bacău, paşii lor transformându-se în rugăciune, iar urcarea către sfântul lăcaş, care reaminteşte de „Drumul Crucii” de pe Golgota a Domnului Iisus Hristos, devenind pentru ei înălţare duhovnicească.

Al doilea obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Măgura Ocnei, cu hramul „Înălţarea Domnului”, aşezată pe amplasamentul unui vechi schit, datat din timpul lui Alexandru cel Bun. Aceste locuri au fost martore al multor evenimente din secolul al XVIII-lea, al revoluţiei din 1821, dar şi al luptelor de pe Coşna şi Cireşoaia, unde bravii ostaşi ai Armatei a II-a Române, prin jurământul „Pe aici nu se trece!”, au facut cu piepturile lor zid de nepătruns în faţa ofensivei austro-germane, în august 1917. Pelerinii au fost întâmpinaţi de către maica stareţă, stavrofora Filofteia Ciocan, care le-a oferit şi o masă caldă.

În apropierea mănăstirii, copiii au putut vedea Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei – Târgu Ocnei, ridicat între anii 1925-1928, în memoria a celor peste 14.000 de ostași români căzuți în Primul Război Mondial (1916-1918) pe frontul de la Oituz-Coșna-Cireșoaia. Este unic în țară, atât prin amplasament (520 m altitudine), cât și din punct de vedere arhitectural.

Un alt obiectiv a fost vizitarea Salinei din Târgu Ocna, unde copiii s-au închinat în biserica pusă sub oblăduirea Sf. M. Mc. Varvara (ocrotitoarea minerilor de pretutindeni), săpată în blocul de sare, în perioada 14 aprilie – 3 decembrie 1992, la 240 de metri adâncime. Întrucât Salina conţine şi o modernă bază de agrement, copiii au avut condiţii optime pentru relaxare, în cele câteva ore petrecute acolo practicând mai multe sporturi, după preferinţa fiecăruia: fotbal, tenis de masă, karting, etc., dar poate cel mai important, au putut să se răcorească în acel aer salin, benefic pentru tratarea afecţiunilor respiratorii.

Ultimul popas a fost făcut în Slănic Moldova, unde copiii s-au recreat şi au băut apă din faimoasele izvoare cu apă minerală ale staţiunii supranumite „Perla Moldovei”, descoperite încă din anul 1801.

Cu lacrimi de bucurie în ochi şi cu tristeţea despărţirii după o zi atât de intensă din punct de vedere duhovnicesc, copiii din cele două parohii au fost conduşi la casele lor, mulţumindu-le celor care le-au oferit în mod gratuit această excursie, care, au mărturisit ei, că i-a unit şi că nu o vor uita niciodată.

(Pr. Flavius Balaban)

Citeste si...