Popas duhovnicesc pe calea Postului la „Meteora Bacăului”

Vineri, 8 decembrie 2017, credincioşii băcăuani au avut din nou bucuria de a face un popas duhovnicesc pe calea Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Budului – metoc chiriarhal – pentru a se ruga împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Taina Sfântului Maslu.

IMG_5193
IMG_5131
IMG_5137
IMG_5138
IMG_5147
IMG_5149
IMG_5152
IMG_5157
IMG_5159
IMG_5162
IMG_5163
IMG_5165
IMG_5167
IMG_5170
IMG_5174
IMG_5182
IMG_5184
IMG_5185

Preoți și credincioși ai Protopopiatului Bacău, din parohiile „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău, „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Bacău, „Izvorul Tămăduirii” Bacău, Holt, Mărgineni, Luncani, Podiş, Traian şi Letea Veche, s-au întâlnit în rugăciunile Tainei Sfântului Maslu, pe „Meteora Bacăului”, sub mantia ierarhului, continuând osteneala postului şi dobândind astfel nenumărate foloase duhovniceşti.

Părintele Aurel Cîrlan, parohul bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim – în numele tuturor celor prezenţi – pentru dragostea care o arată faţă de cei pe care îi arhipăstoreşte, după care adăugat: „Preoţii băcăuani au venit împreună cu credincioşii lor la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, ca să guste un colţ de Rai, lăsând acasă toate grijile lumeşti, deoarece rugăciunea este înălţarea omului cu inima către Dumnezeu. Aducând rugăciuni de laudă, mulţumire şi cerere, noi intrăm în comuniune cu directă cu Dumnezeu”.

După rugăciunile de binecuvântare şi dezlegare de păcate, la sfârşitul Tainei Sfântului Maslu, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit un frumos cuvânt de învăţătură menţionând: „Rugăciunile care s-au înălţat în Taina Sfântului Maslu sunt alcătuite din cuvinte care zidesc, pline de har, pline de îmbărbătare şi de îndemnare sufletească la rugăciune, la convorbire cu Dumnezeu. Sfântul Evagrie Ponticul, mare ascet şi trăitor spunea că „teolog este cel care se roagă”. Orice virtute pe care noi o practicăm este de fapt o manifestare a lui Dumnezeu prin noi, orice lucrare pozitivă a noastră este lucrarea lui Dumnezeu, El foloseşte mâinile noastre ca să lucreze fapta cea bună. De aceea, omul care se roagă mult, ajunge la experienţa mistică a Sfântului Apostol Pavel care spune: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2, 20).

La plecare, maica stareţă, stavrofora Magdelena Budeanu împreună cu obştea de maici pe care o conduce, a oferit tuturor ceai cald, fructe, prăjituri şi cozonac de post, arătând ca de fiecare dată, dragostea şi generozitatea faţă de pelerinii care urcă această colină binecuvântată de Dumnezeu.

(Pr. Flavius Balaban)

Citeste si...