Postul este despre smerenie, pocăință și iertare*

Iată că timpul mântuirii a sosit. De câteva săptămâni, Biserica își pregătește credincioșii pentru a putea înțelege mai bine conținutul spiritual al timpului postului, care începe din această Duminică a iertării.

Cele patru duminici premergătoare Postului Mare ne-au pregătit duhovnicește pentru asumarea nevoințelor specifice perioadei ce urmează, vorbindu-ne despre mândrie și smerenie, pocăință și iertare, împlinirea poruncilor evanghelice și judecata lui Dumnezeu, ca și despre roadele neascultării și înstrăinarea de Dumnezeu. Ne-au fost așezate înainte exemple de virtuți și patimi, arătându-ne faptul că viața omului este un șir lung de alegeri, în funcție de care, omul poate rămâne în comuniune de iubire cu Dumnezeu sau în afara acesteia.

adam-si-eva-izgoniti

Perioada liturgică ce urmează are darul de a ne pregăti pentru a înțelege importanța pătimirilor Domnului Iisus Hristos pentru viața lumii și, totodată, de a ne invita la reflexie asupra modului în care ne consumăm propria viețuire în încercarea de a urma lui Hristos.

Cu alte cuvinte, între cele 54 de săptămâni ale anului calendaristic sunt 7 (dar vor mai fi și altele, înaintea altor sărbători importante din anul liturgic), care pot fi definite ca un timp al mântuirii, așa cum se spune în Isaia, cap. 49, 8: «Aşa grăieşte Domnul: “În vremea milostivirii Te voi asculta şi în vremea mântuirii Te voi ajuta.”» Iată că am ajuns și noi timpul mântuirii și nu trebuie să pierdem această șansă dată nouă de Domnul. Aceasta nu înseamnă că în celelalte zile sau în celelalte posturi de peste an nu putem lucra la mântuirea noastră sau că Dumnezeu nu ne poartă de grijă decât în vremea Postului Mare. Urmează șapte săptămâni privilegiate, cu zile speciale. Este un timp în care se pare că Domnul a fost mai înclinat să îi acopere pe fiii Săi cu bunăvoință.

Este post și noi ne aflăm aici! Trebuie să vorbim despre asta, căci altfel va trece și nici nu ne vom da seama. Recunoaștem că, în cele din urmă, dacă avem încredere, nu vom cere altceva. Unor creștini de astăzi le este frică de post. Se gândesc poate că strămoșii noștri ne-au lăsat o moștenire neplăcută, prin posturile austere pe care le țineau ei. Postul Mare este sinonim cu lipsa mâncării și abstinența pentru 40 de zile, iar asta nu poate face plăcere celor ce gândesc așa.

 

Semnificația celor 40 de zile de abstinență

Însă, înainte de a vorbi despre post în sine, vreau să vă aduc în atenție câteva lucruri despre semnificația cifrei 40 în istoria mântuirii omului:

– 40 de zile de ploaie a adus potopul; o situație care cu siguranță nu a fost tocmai confortabilă pentru Noe și familia sa pe arcă, printre toate animalele pe care Dumnezeu a vrut să le salveze, dar în perioada acestor 40 de zile s-a pregătit o lume nouă, mai bună decât prima.

– 40 de ani de încercări – deșertul. Evreii au ieșit din Egipt eliberându-se de sub tirania faraonului. L-au urmat pe Moise, dar au suferit de foame, de sete, au obosit, au fost bolnavi și descurajați. Ca să folosim un singur cuvânt am spune că au fost încercați. Însă, la capătul acestui marș interminabil știau că se află Țara promisă, Tărâmul Făgăduinței.

– 40 de zile de așteptare – urcarea lui Moise pe Muntele Sinai. El postește, se roagă și se pregătește pentru întâlnirea cu Dumnezeu și, în final, primește de la El cele 10 porunci.

– 40 de zile de mers – Ilie, marele profet, care – epuizat moral, descurajat – a făcut, postind, un pelerinaj pe același munte sfânt, Sinai. A căutat aici, lângă Dumnezeu, să se regăsească, să redescopere încrederea și energia necesare pentru a-și relua misiunea.

– 40 de zile de pocăință – Ninive. Profetul Iona, după diverse încercări pe mare, a acceptat, în final, să se supună poruncii Domnului. Ca urmare, a început să predice pocăința. În consecință, păgânii din Ninive au organizat o căință publică, vreme de șase săptămâni, în urma căreia Dumnezeu le-a iertat greșelile și i-a recunoscut ca prieteni ai Săi.

– 40 de zile de luptă – din nou deșertul, dar acum nu Moise este în deșert, ci Iisus, Mântuitorul nostru. Fără să mănânce și fără să bea, El rezistă tuturor ispitelor, pregătindu-se pentru misiunea Sa.

Așadar, cifra 40 trimite la lipsa de confort, la încercări, la așteptare, la pocăință, ca pregătire pentru ceva măreț. Toate acestea reprezintă o asceză care așteaptă a fi recompensată. Postul nostru, cele 40 de zile de asceză pentru ce ne pregătesc? Prin Postul Mare ne pregătim pentru Paști, sărbătoarea vieții, a luminii, a triumfului, aniversarea botezului și mântuirii noastre.

Postul este, deci, o pregătire pentru a ajunge la înălțimea Celui ce va învia, dar este, în același timp, aniversare a unor mari evenimente trecute și trăire a unei impresionante realități care va să vină. Evenimentele trecute pe care postul ni le amintește sunt: eliberarea din robia egipteană, dar și îngroparea și Învierea Domnului. Realitățile prezente se referă la propria noastră eliberare din forțele răului, prin botez, angajarea noastră în viața creștină, precum Profetul Ilie, iertarea păcatelor noastre după pilda ninivitenilor, reînnoirea vieții noastre, ca după potop, restabilirea legăturii cu Iisus Hristos prin Sfânta Împărtășanie.

Pentru a putea fi la înălțimea acestor trăiri ni se cere să simțim aceste șase săptămâni cu intensitate, iar cea de a șaptea să fie de post negru. Strămoșii noștri respectau postul cu adevărat: mâncau doar pâine goală la prânz și ceva nesemnificativ la cină. Iar la aceasta se adăuga pocăința.

 

Timpul postului, timpul mântuirii

Astăzi, însă, aceste obiceiuri par de mult apuse. Astăzi postim, dar din alte motive. Medicii ne anunță că ne putem vindeca prin foame. Dietele bazate pe calculul caloriilor sunt la modă, dar acesta nu este postul creștin. Ce trebuie să se adauge postului alimentar ca el să fie cu adevărat post? Pentru noi, postul trebuie să însemne renunțare la anumite mâncăruri, la tutun, la cinematograf sau la orice altceva ne robește. Căci postul nu este, din fericire, în primul rând o chestiune de meniu, ci el ne pregătește pentru Paști. Pentru creștinii conștienți, el este o invitație la meditație, pentru o nouă și mai bună orientare a vieții după principiile Evangheliei, astfel încât să ne apropiem cât mai mult de asemănarea cu Iisus Hristos.

Această orientare nouă nu se poate face fără o eliberare de poverile care ne încetinesc înaintarea, fără o ieșire din mlaștina sau mărăcinii în care unii dintre noi s-au împotmolit. Povara, mlaștina sau mărăcinii sunt piedicile corpului nostru, care ne îngreunează cu poftele sale: lenea, materialismul, egoismul inimii și orgoliul spiritului nostru. De toate acestea trebuie să ne debarasăm dacă vrem să avem sufletul liber pentru a urma cu mai multă ușurință lui Iisus Hristos.

Pe parcursul celor șase săptămâni care urmează suntem invitați să ne revizuim scara de valori, modul de a gândi și de a judeca. Cele șase săptămâni binecuvântate vor fi urmate de o săptămână a mântuirii, de Paști. Așadar, în mod concret, timpul postului, timpul mântuirii este un timp al eliberării care se referă:

– în primul rând, la eliberarea celorlalți, a săracilor care vor fi ajutați din zeciuiala noastră, căci noi vom face selecția între cele ce ne sunt necesare și ni se cuvin, și nevoile imaginare sau inutile.

– în al doilea rând, postul aduce eliberare pentru cei bogați, care se vor gândi mai mult la cei săraci, privind și regăsind în ei chipul lui Hristos Însuși.

– și, nu în ultimul rând, eliberarea cuvântului Domnului, Care în cea mai mare parte a timpului rămâne blocat, închis în egoismul și mediocritatea noastră. Cuvântul Domnului rămâne secret, obscur, enigmatic, dar în acesttimp binecuvântat al postului el devine transparent pentru cei Care îl ascultă, doar dacă aceștia își supun viața unei analize minuțioase.

Toate vor fi posibile dacă postul care începe mâine devine un timp de decizie, de alegere. Fiecare dintre noi în parte va găsi propria formă prin care să realizeze schimbarea, dar timpul postului trebuie să fie pentru fiecare dintre noi prilej de meditație și rugăciune, astfel încât, la finalul lui, la Paști, să descoperim calea de a deveni mai buni.

 

Dragii Mei,

Postul este un timp dedicat formării spirituale și iluminării, o școală a întâlnirii cu Hristos în exercițiul cunoașterii de sine. Este un timp al reflexiilor în care analizăm timpul consumat de la primirea Botezului și modul în care am risipit curățirea sufletului. În Biserica primară, catehumenii, adică cei care se pregăteau pentru botez, în timpul postului erau solicitați pentru o pregătire specială. Astăzi, catehumenatul este o stare excepțională în Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, în fiecare liturghie suntem invitați să ne rugăm pentru catehumeni, iar în cele săvârșite pe parcursul postului ne rugăm pentru ei cu și mai multă insistență. Această insistență nu este golită de sens, căci există încă țări în care se face misiune, în care avem catehumeni care se pregătesc pentru botez. Și, într-o anumită măsură, putem considera orice om care încă nu L-a cunoscut pe Hristos, ca fiind un catehumen, un căutător pe calea mântuirii, un om care a primit de la Dumnezeu timpul vieții sale în dar, spre a se pregăti pentru botez. Văzând astfel lucrurile, înțelegem că, de fapt, în timpul Sfintei Liturghii, Biserica Ortodoxă se roagă pentru toți oamenii, indiferent de religia căreia aceștia aparțin la un moment dat.

Pentru cei mai mulți dintre oameni cuvântul post face trimiterea la o perioadă tristă a anului liturgic, un timp de privațiuni, a cărui apropiere inspiră un soi de indispoziție, un sentiment de gravitate și îngrijorare. Însă nu același este sentimentul Bisericii care exprimă, prin slujbele sale din acest timp liturgic, o bucurie discretă. Pentru cei care știu să vadă lucrurile cu ochii credinței, acest timp de pocăință este o adevărată primăvară spirituală, o primăvară a sufletelor, legată în mod tainic de trezirea la viață a naturii după lungul somn hibernal.

Postul care urmează să înceapă nu trebuie să fie pentru credincioșii ortodocși un motiv de tristețe, o perioadă de închistare spirituală, ci, mai curând, o perioadă de bucurie, de pace duhovnicească, de bucurie în Iisus Hristos.

În lumea modernă, postul este considerat mai curând ca ținând de igiena corporală și sănătatea afectivă a individului. Dar, ca practică religioasă creștină, el este apreciat ca o rămășiță anacronică a unei epoci trecute, deși post țin încă și musulmanii și evreii și budiștii.

 

Postul omului contemporan

Postul, însă, nu se reduce la ceea ce am reținut noi din tradiție: abținerea de la mâncare, ci trebuie adaptat la vremurile moderne. De exemplu, astăzi, să țin post poate însemna și să refuz să cedez tentației consumeriste, să refuz să pierd timpul pe internet ori cu emisiuni frivole la TV. Post poate însemna ca, atunci când te întorci acasă de la muncă, să nu mai dai drumul la muzică, la radio sau televizor pentru a asigura un fond sonor, ci să creezi un spațiu liniștit, care să îți permită să reflectezi și să contempli Creația lui Dumnezeu. Acesta este un adevărat exercițiu ascetic pentru oamenii zilelor noastre.

Cu alte cuvinte, trebuie să ne gândim la post din perspectiva tuturor simțurilor noastre: a gustului,  a ochilor, a auzului etc.

Pentru omul modern, postul poate însemna și experierea unor trăiri diferite, sub forma unei varietăți de experiențe provocatoare, cum ar fi: încercarea de a obține un record sportiv, escaladarea unui munte, o plimbare pe mare, sau chiar muncile câmpului, căci toate acestea ne fac conștienți de frumusețea lumii dăruită nouă de Dumnezeu. Experiențele de viață vin să se adauge grijii pentru cei bolnavi, pentru analfabeți și străini, pentru cei săraci, pentru cei afectați de război sau de foame. De asemenea, putem să ne facem utili punându-ne în serviciul Bisericii pentru a face cateheze, pentru a cânta, a ne ruga, pentru a fi în comuniune. Există o multitudine de căi, o infinitate de posibilități pe care viața le pune la dispoziție oamenilor care caută mântuirea și care își asumă această disciplină ascetică pe care o indică Biserica.

Punctul final al postului constă mai puțin în a disciplina tirania cărnii, cât în a disciplina sufletul sau, mai precis, inima, din care izvorăște răul care inundă ființa noastră, așa cum ne avertizează Însuși Hristos: “cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om” (Matei 15, 18-20).

Mâine, Postul cel Mare ne deschide nouă ușile pocăinței. Fie ca el să devină un timp de pocăință autentică, de reculegere, de retragere, de bucurie duhovnicească, de pace, de liniște, de iubire și de mântuire.

*Cuvânt la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

Citeste si...