Pregustarea Bunei Vestiri la biserica din cartierul Bistrița-Lac Bacău

Biserica ”Buna Vestire” din cartierul băcăuan Bistrița Lac s-a bucurat de pregustarea marelui praznic împărătesc al lunii martie, încă din această duminică a patra din Postul Mare, când ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sfântul lăcaș.

_maf4245
_maf4269
_maf4272
_maf4331
_maf4434

Biserica ”Buna Vestire” din cartierul băcăuan Bistrița Lac s-a bucurat de pregustarea marelui praznic împărătesc al lunii martie, încă din această duminică a patra din Postul Mare, când ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Dumnezeiasca Liturghie în sfântul lăcaș, înconjurat de un impresionant sobor de preoți.

Într-o biserică neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor, ierarhul s-a rugat împreună cu băcăuanii prezenți în Liturghie, rostind totodată și rugăciuni specifice acestei perioade din anul bisericesc.  În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ÎPS Sa a explicat motivația principală pentru care venim la biserică ori-de-câte-ori simțim nevoia.

”Participăm la slujbele Bisericii pentru a trage învățăminte, pentru a ne întări credința, pentru a ne restaura ființial prin pocăință. Să sorbim din izvorul nesecat plin de har al Duhului Sfânt, care se reînnoiește permanent în Liturghie și să trăim în comuniune, pentru a ajunge în comuniunea Sfintei Treimi”,a menționat ierarhul

care i-a îndemnat pe credincioși să trăiască având gândul la valorile spirituale ce transcend lumea văzută.

”Pentru a accede dincolo de ceea ce este văzut, trebuie să trăiești în această lume astfel încât de aici să descoperi ceea ce este dincolo de creație. Iar acolo ajungi prin credință și prin asceză. De vreme ce suntem în comuniunea lui Hristos, să urcăm din treaptă în treaptă, să descoperim mereu, alte și alte învățături duhovnicești care adapă sufletul, îl purifică și îl pregătesc pentru a se întâlni cu Hristos” a mai spus ÎPS Părinte Ioachim.

Sărbătoarea bisericii din cartierul Bistrița Lac a fost încununată și de oferirea distincției de iconom stavrofor preotului Iulian Mușat, parohul bisericii, pentru implicarea în  activitățile derulate de această comunitate băcăuană.

Citeste si...