Preot Adrian Cărăuşu

Între cei care au cunoscut duritatea temniţelor comuniste, condamnat pentru ataşamentul său faţă de credinţa creştină şi principiile frumoase de viaţă aferente acesteia, se numără şi Adrian Cărăuşu.Născut la 25.07.1920 în Scorţeni-Bacău, din părinţii Gheorghe şi Maria, s-a afirmat de tânăr ca o fire dinamică şi implicată în viaţa socială. Elev fiind, devenea membru în Frăţiile de cruce, prezente în şcoli si în segmente diferite ale societăţii timpului. În frământările politice ale anului 1940-1941, asemeni multor tineri din acei ani, a fost arestat şi apoi judecat, în 1942, cu o condamnare de 10 ani. Eliberat la 21 iunie 1944 a fost trimis pe front. După război, în ianuarie 1946 ,era la Suceava, pentru a-şi finaliza studiile teologice. Sub motivul fals al implicării în strângerea de fonduri pentru cumpărarea unui automobil spre folosul membrilor F.D.C din Moldova , a fost arestat în luna mai 1947 şi cu sentinţa 1546 din 1.08.1947, a Tribunalului Militar, condamnat la 12 ani temniţă grea, 3 ani degradare civică şi 200000 lei cheltuieli de judecată, fără a se fi făcut dovada săvârşirii unor acte reprobabile, antiumane sau antisemite.

Întemniţat fiind la Piteşti, la cererea medicului închisorii, din 22 ianuarie 1951 este internat la Văcăreşti, fiind într-o stare a sănătăţii foarte gravă. Se pare că internarea a fost de scurtă durată, fără efecte benefice asupra sănătăţii, astfel încât la 9.10.1956, întemniţat la Aiud fiind, dădea o amplă declaraţie scrisă prin care intra în greva foamei, pentru că, fiind bolnav de TBC, avea nevoie de un tratament special care să împiedice boala să se agraveze sau să recidiveze. Ajunsese în aşa stare de boală încât i se sufla aer în plămâni, deveniţi nefuncţionali, printr-un aparat pneumotorax. După 21 august 1956 acest tratament îi fusese întrerupt brusc, fără acceptul lui, din 

dispoziţia răutăcioasă şi arbitrară a medicului Bogăţeanu, ca răzbunare pentru presupuse ameninţări rostite de deţinutul Cărăuşu. Faţă de astfel de acuzaţii acesta se apără spunând: „Insinuarea şi acuzaţia aceasta este incompatibilă cu pregătirea mea profesională şi cu concepţia mea umanitară despre om şi viaţă. Să ştie oricine că eu nici nu pot gândi cel puţin nimic rău despre nici un om de pe faţa pământului. Legea în care trăiesc, gândesc şi înfăptuiesc eu este a dragostei şi numai a dragostei pentru absolut tot omul” (Sublinierea este a preotului Cărăuşu Adrian din declaraţia originală). Simţindu-se rău, cu febră mare, cerea anularea acestui atentat nedrept la existenţa sa, solicitând intervenţia procurorului şi declarând că nu-şi asumă responsabilitatea faptelor ce s-ar putea manifesta pe fond nervos, „în momentele disperate ale crizei sufocante şi în condiţiile în care sunt pus în timpul grevei şi dezbrăcat, în frig. Consider de-a dreptul un paradox faptul de a fi nevoit să declar grevă pentru o cerere atât de evidentă şi atât de legală, de a mi se introduce aer în plămâni”. După 13 zile, fără a fi primit vizita vreunui procuror şi nici satisfacerea cererii sale, a încetat protestul „total slăbit şi epuizat”. Dar nu renunţă la solicitarea tratamentului cu pneumotorax, chiar dacă medicii îl declaraseră stabilizat, deoarece se temea de recidive fatale. Cerea cu multă hotarâre să i se respecte această dorinţă vitală şi să fie scos la raport în faţa procurorului.

Conform dosarului de încarcerare, la Aiud, în momentul arestării era preot. Profilul său spiritual ne este descris şi de părintele Gheorghe Calciu care s-a întâlnit cu el în închisoare:

„era aşa de credincios şi dedicat încât toată lumea nu-i spunea decât părintele Cărăuşu. El ne-a vorbit prima dată despre viaţa celor arestaţi din perioada lui Antonescu, despre cum trăiau ei acolo, despre rugăciuni, despre tot ce făceau şi despre trăirea duhovnicească la care ajunseseră. Era foarte interesant, pentru noi părea ceva din altă lume. Şi toate aceste lucruri pe care ni le-a povestit el şi rugăciunile – că ne-a învăţat o serie de rugăciuni – şi cântările bisericeşti, ne-au ajutat foarte mult. A fost prima dată când am avut o legătură cu teologi în închisoare şi pentru mine, întalnirea asta cu părintele Cărăuşu, a fost o mare rezervă de putere duhovnicească pentru cele ce au urmat”părintele Gheorghe Calciu

(Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită de m-rea Diaconeşti, editura Cristiana, Bucureşti, 2007, p.43 ).

Această devoţiune a părintelui Cărăuşu Adrian pentru slujirea sacerdotală şi trăirea creştină în temniţă, este confirmată şi de un raport din 1 septembrie 1959 al administraţiei penitenciarului Aiud, către MAI, serviciul C.- Bucureşti, prin care era descris astfel: „Fiind de profesie preot, în timpul detenţiei a căutat să educe pe cei cu care a venit în contact, din punct de vedere mistic, ţinând chiar slujbe religioase în camera de încarcerare. A luat parte activă la refuzul în masă din martie 1957 [al hranei, n.n.]… . S-au găsit asupra lui, confecţionate din cearceafuri, haine care imitau uniformele bisericeşti cu care acesta ţinea slujbe religioase în camera de detenţie pentru educarea religioasă…”. În mai multe rânduri a fost pedepsit cu câte 39 sau 51 zile de izolare şi pentru comunicarea cu ceilalţi deţinuţi prin bătăi morse la calorifer, nerespectarea regulilor de plimbare, etc. A cunoscut rigorile temniţelor din Suceava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, precum şi condamnarea la luni de sancţiune judiciară în colonii de muncă: 60 de luni la Periprava, de unde a fost eliberat la 6.05.1964, din colonia Culmea. Cu acelaşi statut era consemnat ulterior şi la G.A.C. Scorţeni-Moineşti.

Studiind dosarul din arhiva CNSAS, observi cu uimire suferinţele acestui om şi privaţiunile la care a fost supus. Este emoţionant să citeşti textul unei declaraţii scrisă de el pe un petic de hârtie extrem de mic, cu un scris deosebit de frumos, dar atât de mic încât e greu de citit cu ochiul liber. Cum îşi va fi ascuţit atât de bine creionul cu care a scris un text destul de lung pentru o suprafaţă de hartie atât de mică?!! Am considerat că personalitatea lui merită a fi cunoscută, în acest an al comemorărilor celor ce au suferit în temniţele comuniste, amintiri care nu trebuie să se stingă, pentru a lua puteri în propriile noastre mărturisiri de credinţă faţă de cei care, asemenea comuniştilor, nu suportă şi denigrează tot ce înseamnă duhovnicesc şi slujire a lui Hristos.

 

Pr. Hurjui Nicolae

 

Alte articole similare:

 

http://ziarullumina.ro/marturisitorul-adrian-carausu-in-temnita-comunista-82774.html

 

 

https://radiorenasterea.ro/parintele-adrian-carausu-1923-1985-detinut-politic-si-marturisitor-in-temnitele-comuniste/

You may also like...