Prestație de excepție a tinerilor de la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” la lansarea Programului Centenarul Marii Uniri

Corul ”Laudamus” al Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec”, dirijat de prof. Gheorghe Gozar, a impresionat prin prestația sa de la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, cu ocazia lansării Programului național ”Centenarul Marii Uniri”.

23905739_1395836863858892_884246423152406728_n
23916008_1395836803858898_4208561411235100740_n
24058732_1395836550525590_2316329801757412765_n
24129468_1395836947192217_4224570942707503311_n

Corul ”Laudamus” al Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman a participat duminică, 26 noiembrie, la lansarea Programului Național ”Centenarul Marii Uniri”, eveniment care a avut loc la Muzeul de Artă Contemporană ”George Apostu” din municipiul Bacău.  Dirijați de către profesorul Gheorghe Gozar, tinerii romașcani au adus un omagiu înaintașilor care au realizat Marea Unire și celor care au ținut vii idealurile naționale. Totodată, în cadrul acestei manifestări, reprezentanți ai instituțiilor centrale, oameni de cultură și profesori băcăuani au evocat personalități, locuri și momente care au marcat perioada războiului de întregire a țării. Alocuțiunile au fost susținute de Geo Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Culturale, Alin Popa, Mihai Ceucă, Adrian Jicu și Nicoleta Popa Blanariu. Prestația, entuziasmul și actul interpretativ al tinerilor de la Roman au impresionat pe toți cei prezenți la evenimentul cultural. ”Alături de acești copii minunați ne-am străduit să susținem evenimentul la modul frumos și românesc. Cu mult sentiment patriotic, făcându-i pe toți să fie mândri că sunt români”, a declarat prof. Gheorghe Gozar, dirijorul corului ”Laudamus”. Aprecieri față de tinerii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” a avut și reprezentantul Ministerului Culturii și Identității Culturale, care a evidențiat calitatea actului artistic și solemnitate acestuia.
Programul ”Centenar” a fost organizat Centrul de Cultură „George Apostu”, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” și Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.

(Pr. Constantin Gherasim)

Citeste si...