Proiect educațional Biserică – Grădiniță în Parohia Luncani

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, în cadrul Proiectului educațional Biserică – Grădiniță, pentru anul şcolar 2017-2018, cu titlul „Un strop de credință care zidește” și argumentat de tema Calendarului activităților pe luna decembrie: „Să ne cunoaștem sfinții”, cu toată dragostea și bucuria duhovnicească, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, pe 6 decembrie 2017, Biserica parohiei Luncani din Protoieria Bacău, a primit sufletele calde, nevinovate, sincere și iertătoare a celor 95 de copii ai Grădiniței și Școlii cu clasele I-IV din localitate.

20171206_082824
20171206_083542
20171206_090138
20171206_090315
20171207_001130

Înconjurați cu blândețe, bunătate și dragoste, micuții însoțiți de doamnele profesoare din învăţământul primar şi preşcolar, Kincses Irina, Doroftei Elena şi Timaru Mihaela, au fost primiți în Sfânta Biserică cu bucurie aleasă de către preotul paroh Vasile Gînju, cântărețul Adrian Grigoraș şi de către unii părinți și bunici prezenți la Slujba Sfântului Nicolae.

S-a oficiat Sfânta Liturghie în timpul căreia, la momentul cuvenit, copiii s-au împărtășit, și împreună cu ei o mare parte dintre cei prezenți. Preotul paroh, în cuvântul său, a arătat că Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, cunoscut drept Moș Nicolae, ocrotitorul copiilor și al elevilor, păstor blând și darnic, este și un mărturisitor al dreptei credințe. Viața Sfântului Nicolae ne cheamă la smerenie și milostenie fiind icoana bunătății și a darurilor. De aceea, toți copiii au primit în pungi, din imensa cizmă a Moșului Nicolae, daruri, fructe, dulciuri și câte o binecuvântare.

În finalul cuvântului, părintele paroh a îndemnat copiii, dar și pe cei prezenți, să aibă ca model de dreaptă credință și trăire creștină pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscop al Mirelor Lichiei.

Felicităm și binecuvântam pe toți copiii prezenți aici, pe educatorii și învățătorii lor, pe bunii lor părinți și bunici, care i-au crescut și i-au educat, oferindu-le cel mai mare dar – CREDINȚA – și nu în ultimul rând, pe minunatele femei din Comitetul parohial al parohiei noastre, care au fost, cu timp și fără timp, alături de activitățile parohiei noastre. Considerăm că scopul acestei activități în parohia noastră, plinite spre bucuria oamenilor și slava lui Dumnezeu, a fost acela de a promova și trăi cu intensitate sărbătorile religioase, de a cultiva dragostea față de sfinți și de a educa elevii în sensul respectării tradițiilor și a afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale.a declarat părintele Vasile Gînju, paroh al Parohiei Luncani, Protopopiatul Bacău

 

 

 

Citeste si...