Proiect socio-educațional la Parohia Sohodol

Și în luna august, Fundația ”Episcop Melchisedec”- Filiala Bacău continuă să sprijine parohii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru derularea de activități tip școală de vară. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în perioada 14-18 august, la Parohia Ortodoxă Sohodol din cadrul Protopopiatul Bacău a fost implement proiectul socio-educațional intitulat ”Școala de vară din parohia noastră – Bucuria copiilor pentru întâlnirea cu Hristos!”.

img_20170814_100357
img_20170814_104015
img_20170817_110934
img_20170817_111029
img_20170817_141900
img-20170818-wa0019
img-20170818-wa0041

Fundația „Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, în parteneriat cu Parohia Orodoxă Sohodol, Asociația ”Ovidenia Bacău 2005”, Primăria Măgura și Complexul Muzeal de Ştinţele Naturii ”Ion Borcea” Bacău a implementat acest tip de proiect socio-educațional, adresat unui număr de 40 de copii din parohie.

Programul zilnic s-a desfășurat între orele 09.00-14.00, cu o pauză de masă de 30 minute, timp în care copiii au fost îndrumați și ajutați de 7 voluntari (din cadrul Fundației, părintele paroh Vasile Lucaci, dna preoteasă Corina Lucaci, dra învățătoare Larisa Macarie și dra Bianca Macarie).

Și în această săptămână, prin grija pr. Radu Ovidiu, hrana caldă pentru masa de prânz (constând în fel principal şi desert) a fost  preparată și livrată zilnic de către Asociația ”Ovidenia Bacău 2005”.

Primăria Măgura a pus la dispoziție un autobuz școlar pentru deplasarea copiilor în data de 18 august în excursie, iar Complexul Muzeal de Ştinţele Naturii ”Ion Borcea” Bacău a oferit acces gratuit pentru beneficiarii școlii de vară la Complexul Muzeal Științele Naturii, Observatorul Astronomic și Vivariu.

Atelierele – cateheze, joc, jocuri, creație  și handmade – au fost adaptate pentru a transmite copiilor un profund caracter duhovnicesc al programului și pentru a aduce cât mai multă bucurie în sufletele lor și au avut loc în casa praznicală din incinta curții parohiale, în biserică și în aer liber. Copiii au primit premii și diplome de participare în cadrul Sfintei Liturghii  din data de 20 august.

(Asistent social Pișcu Carla-Livia)

 

Citeste si...