Proiectul ”Calea Mântuirii”, la Penitenciarul Bacău

Persoanele private de libertate din Penitenciarul Bacău, care au urmat cursurile proiectului catehetic ”Calea Mântuirii” au fost premiate în ziua de 20 martie, în capela aflată în incinta instituției.

penitenciar_1

Persoanele private de libertate din Penitenciarul Bacău, care au urmat cursurile proiectului catehetic ”Calea Mântuirii” au fost premiate în ziua de 20 martie în capela aflată în incinta instituției.  Acest proiect s-a desfășurat, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în perioada: iulie 2014 – 1 martie 2015, fiind coordonat la nivel de penitenciar de preotul capelan Adrian Bârgu.  

La întâlnirea ce a constituit finalizarea acestui proiect, preotul Daniel-Ionel Marari, responsabil cu cateheza din partea Sectorului Cultural al Centrului eparhial de la Roman, a înmânat diplome din partea ÎPS Arhiepiscop Ioachim tuturor celor implicați. La rândul său, Sorin Dârțu, comisar-șef și director al Penitenciarului Bacău și-a manifestat bucuria cu privire la finalizarea actualului proiect al Sectorului Catehetic, precum și deschiderea pentru implementarea în cadrul instituției pe care o conduce a unor noi proiecte catehetice cu caracter misionar-social-filantropic ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Citeste si...