Proiectul eparhial „Cateheze în parohii”, ediţia a IV-a, a debutat în biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău

Vineri, 20 iulie 2018, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a debutat proiectul eparhial „Cateheze în parohii”, ediţia a IV-a. La această seară duhovnicească, prima din şirul de prezentare a catehezelor tematice eparhiale, invitat de seamă a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a transmis celor prezenţi binecuvântările venite din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

DSC_1105
DSC_1074
DSC_1082
DSC_1086
DSC_1093
DSC_1098

În acest an omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, programul catehetic „Cateheze în parohii”, implementat cu sprijinul Sectorului Cultural Eparhial şi a Biroului de Catehizare Eparhial, a primit denumirea sugestivă „Ca toţi să fie Una în Hristos Domnnul!”.

Acest şir de cateheze ce urmează a fi susţinute în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a fost început de către părintele paroh Aurel Cîrlan, tema fiind „Unirea cu Hristos prin Sfintele Taine: Spovedania, Împărtăşania şi Maslul”. Plecând de la ideea de integritate spirituală (trezvie duhovnicească), părintele Aurel Cîrlan a tratat această temă într-un mod original şi interdisciplinar, îmbinând cunoştinţele teologice cu cele ale neuroştiinţelor, arătând importanţa trăirii acestor trei Sfinte Taine: Spovedania, Împărtăşania şi Maslul, într-un mod autentic, într-o lume a hipercomunicării globalizante şi în era informaţiei.

Apelând la citate din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Parinţi, părintele a subliniat necesitatea acestor trei lucruri esenţiale în formarea noastră duhovnicească: timpul pe care îl acordăm lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu în viaţa omului şi relaţia cu semenii, concluzionând: „Integritatea spirituală este un diamant, la care omul lucrând va deveni încrezător, smerit, puternic, nepărtinitor, adică vom rămâne în Adevărul lui Hristos, al Bisericii, prin Sfintele Taine”.

(Pr. Flavius Balaban)

Citeste si...