Școala altfel în parohia Secuieni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în săptămâna “Școala altfel”, copiii preşcolari şi şcolari ai claselor I-IV din Școala Secuieni, însoţiţi de cadrele didactice și sub îndrumarea preotului paroh Sandu Traian, au participat cu bucurie la un altfel de moment, o întâlnire de suflet plină de intensitate duhovnicească, o întâlnire cu Hristos euharistic, în sfânta biserică.

SAM_0711
SAM_0714
SAM_0715 (1)
SAM_0716
SAM_0738
SAM_0740
SAM_0743
SAM_0745

Imediat după firescul cuvânt catehetic rostit cu blândețe și dragoste de către părintele duhovnicesc, copiii prezenți au simțit liniștea și pacea pe care le coboară în suflet rugăciunea curată, după care toți cei prezenți – astfel pregătiți, au primit cu inocentă emoție Sfânta Împărtășanie.

Din partea Consiliului parohial, părintele Sandu Traian – alături de cadrele didactice, a împărțit copiilor daruri, dulciuri și sucuri. ”La rândul lor, copiii şi-au exprimat mulţumirea faţă de Dumnezeu şi Biserica ce-i ocroteşte, prin pictarea unor icoane şi desene tradiţionale – creştineşti şi prin confecţionarea felicitărilor specifice sărbătorii Pascale, ce vor fi dăruite enoriaşilor parohiei noastre” – a subliniat părintele paroh.

”Activitatea noastră s-a desfășurat în cadrul parteneriatului Școală – Biserică, joi – 21 aprilie 2016, la biserica parohiei Secuieni,în contextul Săptămânii Patimilor şi a sărbătorii Pascale ce se apropie”.

SAM_0735

Citeste si...