Şcoală de vară în Parohia Fundeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în perioada 9-13 iulie a.c., la parohia Fundeni s-au desfăşurat atelierele Şcolii de vară din cadrul proiectului Eparhial ,,Şcoala din tinda bisericii – File de istorie’’.

20170709_133740
20170709_132734
20170712_094900
20170712_095329
20170712_101653
20170713_094004

Unsprezece copii din satul Fundeni, parohia Fundeni au desfăşurat mai multe activităţi sub îndrumarea pr. paroh Alexandru Croitoru.

Duminică 9 iulie, copiii au fost în Parcul Gherăieşti din Bacău, unde au participat la Festivalul Geto-Dacilor Tamasidava. Aici au putut observa îndeaproape meşteşugurile dacilor şi romanilor,uneltele agricole, armele lor tradiţionale. Au urmărit apoi reprezentaţia de dansuri antice şi defilarea trupelor, precum şi bătălia dintre daci şi romani.

Programul zilelor următoare a fost structurat în 3 ateliere: istoric, plastic şi literar-artistic, în intervalul orar 8:30-12:00.

În cadrul primului atelier, cel istoric, copiii au aflat despre cele două ,,comori’’ uitate, Tamasidava şi Zargedava – foste cetăţi dacice ce se află în judeţul Bacău. Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Sfânt – sunt câteva dintre personalităţile istorice emblematice evocate. Deasemenea s-a vorbit despre crestinarea dacilor, despre Sf. Apostol Andrei, despre martirii primelor secole creştine de pe teritoriul tarii noastre.

Miercuri 12 iulie, părintele Alexandru a vorbit despre: Primul Război Mondial – ,,Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz-100 de ani’’, rugându-se apoi împreună cu cei mici pentru eroii neamului.

În cadrul celui de-al doilea atelier, cel plastic, copiii au pictat, colorat şi desenat figuri de sfinţi sau scene biblice.

Atelierul literar-artistic a constat în citirea unui psalm, învăţarea unui cântec religios, rezolvare de rebus pe teme religioase, poveşti cu tâlc, şamd.

La încheierea şcolii de vară, într-un cadru festiv, pr. Alexandru a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru înalta binecuvântare şi purtarea sa de grijă, pentru bucuria de a le fi oferit câteva zile cu adevărat înălţătoare, speciale din viaţa lor.

Mulţumiri au fost adresate părinţilor, tuturor celor implicaţi activ dar şi celor ce au făcut posibilă deplasarea cu maşinile personale în parcul Gherăieşti de lângă Bacău iar părintele a împărţit copiilor iconiţe şi cărţi duhovniceşti.

Citeste si...