Seară de colind pe Meteora Bacăului

Vineri, 15 decembrie 2017, credincioşii băcăuani care au urcat la ceas de seară pe Meteora Bacăului au avut fericita bucurie de a se ruga alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și de un impresionant sobor de preoți din mai multe parohii ale protopopiatului Bacău. Aici a avut loc și un concert de colinde la care au participat Corala „Episcop Melchisedec” a protopopiatului Bacău, corala „Filomelos” din protopopiatul Onești, coruri de tineri și copii din Bacău și din comuna Mărgineni.

index_0
index_1
m
vfbb

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Budului – metoc chiriarhal – a găzduit vineri seara o nouă slujbă a Sfântului Maslu ce a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de preoți din parohia Pogorârea Duhului Sfânt, Șerbănești, parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim”, parohia „Izvoarele”, parohia Schineni, parohia Secuieni, parohia Fundeni și parohiile ortodoxe din comuna Mărgineni.

După rugăciunile de binecuvântare şi dezlegare, citite de Ierarh la final, acesta a rostit un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat preoții și credincioșii la împreună lucrare în via  Domnului pentru mântuirea personală a fiecăruia.

Seara de vis legată duhovnicește de la slujba de vindecare sufletească și trupească la colindele specifice acestei perioade a anului bisericesc a continuat cu un concert de excepție ce a reunit Corala „Episcop Melchisedec” a protopopiatului Bacău, corala „Filomelos” din protopopiatul Onești, coruri de tineri și copii din Bacău și din comuna Mărgineni. Prestația artistică a făcut ca Ierarhul și publicul să fie impresionați în mod special.

Maica stareţă stavrofora Magdelena Budeanu, alături de obştea de maici pe care o conduce, a oferit la final tuturor credincioșilor prezenți ceai cald și produse de panificație de post.

(pr. Daniel Marari)

Citeste si...