Sfinţirea căminelor din cadrul Universităţii ” Vasile Alecsandri ” – Bacău

La inițiativa tinerilor membri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) –filiala Bacău și a Biroului de catehizare și tineret din cadrul Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de sprijinul Protopopiatului Bacău, la Căminul studențesc aflat în cadrul Universității ”Vasile Alecsandri” situat lângă Clubul “Știința” din municipiul Bacău a avut loc joi, 2 noiembrie 2017, o slujbă de binecuvântare a studenților.

DSC_1032
DSC_1048
DSC_1060
DSC_1094
DSC_1005
DSC_0976

Activitatea religioasă a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a debutat la ora 18.00 cu oficierea slujbei de sfințire a apei de către un sobor de preoți băcăuani, urmată de sfințirea camerelor unde studenții locuiesc pe parcursul anului universitar.

Rugăciunile rostite de preoții și studenții băcăuani prezenți au impresionat și de această dată, toată activitatea duhovnicască fiind săvârșită pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse asupra tuturor celor care studiază în cadrul universitar.

La finalul slujbei, părintele protopop Costică Busuioc a dat citire cuvântului părintesc al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim către studenți, adresând și mesajul de binecuvântare din partea Sa. Totodată, a îndemnat pe tineri să caute rugăciunea și ajutorul Bunului Dumnezeu pentru ca viața lor să fie plină de lumină și pace.

Întâlnirea de la Bacău este una apreciabilă prin faptul că ea a devenit o tradiție, fiind oficiată anual în preajma postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Citeste si...