Slujbă arhierească la noaptea dintre ani

Joi, 31 decembrie, în Ajunul Anului Nou, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de preoții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, de preoții din Protopopiatul Roman și de preoții slujitori la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, a săvârşit slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos şi slujba de Te Deum la Începutul Noului An.

ajun_2
ajun_11
ajun_23
ajun1
ajun7
ajun22
ajun26
ajun29
ajun34
ajun44
ajun47
ajun48
ajun49
ajun51
alun5

Joi, 31 decembrie, în Ajunul Anului Nou, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de preoții din Protopopiatul Roman, a săvârşit slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos şi slujba de Te Deum la Începutul Noului An, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a rostit rugăciuni de binecuvântare şi dezlegare pentru credincioşii prezenți. La final, a fost rostită de către un tânăr elev de la Colegiul Național “Roman- Vodă” din Roman urarea de Anul Nou alcătuită de ierarh cu această ocazie şi adresată tuturor românilor din țară şi din străinătate. Tuturor celor prezenți le-au fost oferite apoi daruri tradiționale de Anul Nou, câte un colăcel și o felie de cozonac, preparate în brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei.

You may also like...