Taina Sfântului Maslu pe „Meteora” Bacăului

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Taina Sfântului Maslu în prima vineri a Postului Mare, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului din protopopiatul Bacău. La slujbă au participat preoți din câteva parohii din municipiul Bacău și din zonele limitrofe orașului,care au fost însoțiți de enoriașii lor.

e
i
q_1
t
y

Vineri, 23 februarie 2018, la ceas de seară IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a oficiat Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoți de la parohiile Narcisa-Bacău, Nașterea Maicii Domnului-Bacău, Izvoarele-Bacău, Sf. Petru și Pavel-Bacău, Letea Veche, Holt, Mărgineni, Trebeș, Luncani, Podiș și de la capela Liceului „Mihai Eminescu” din oraș.

Ierarhul a adresat un cuvânt clerului și credincioșilor prin care a lăudat efortul și dragostea lor.

 Știu că ați venit la chemarea conștiinței voastre și la glasul preotului, care își face datoria cu acrivie și cu demnitate către fiecare dintre dumneavoastră, în seara aceasta la sfântul Maslu și la rugăciune de dezlegare. Atât cât îi trebuie lui Dumnezeu, El știe să dea din preaplinul iubirii Sale milostive în inimile tuturor energie  pentru a putea continua calea către Golgota și apoi către Împărăția lui Dumnezeu… Biserica ne îndeamnă la îndreptarea vieții ce trebuie făcută cu osteneală prin post, spovedanie și multe fapte bune. Lumina lui Hristos nu se stinge niciodată pentru creștinii autentici….  Mă bucur că ați urcat pe Meteora Bacăului ca să primiți un crâmpei de lumină, de dar, de răbdare și de rugăciune care se va ghideze viața și să găsiți răspunsul la toate inadvertențele vieții. Să discernem ceea ce este esențial de non-esențial  și unde suntem pe scara valorilor morale, să vedem cine suntem în raport cu ceilalți și cu noi înșine.

La final, maica stareță  Magdalena Budeanu și preoții slujitori au mulțumit părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru rugăciunile de sănătate și pentru binecuvântări, oferind un frumos buchet de flori.

Citeste si...