Zilele parohiei „Sfântul Ioan” Bacău – de Sânziene

Biserica „Sfântul Ioan” din Bacău, una dintre cele mai vechi ale oraşului şi singura cu acest ocrotitor, se pregăteşte să-şi sărbătorească hramul de vară. Cu acest prilej, în perioada 22 – 24 iunie 2018, va avea loc evenimentul cultural-religios „Zilele parohiei Sf. Ioan – de Sânziene”.

În după-amiaza zilei de vineri 22 iunie a.c. va fi adusă racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Chiriachi de la Catedrala episcopală din Huși, iar în dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 iunie, va fi adusă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni. Ziua de sâmbătă va fi încununată de Conferinţa „Voi sunteţi prietenii Mei”, susţinută de către PC Arhim. Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, împreună cu PC Pr. Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului Comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Evenimentul cultural-duhovnicesc se va încheia în ziua de duminică 24 iunie, cu Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la sfârşitul căreia va avea loc premierea elevilor şi profesorilor merituoşi din colegiile şi liceele băcăuane.

You may also like...