130 de ani de autocefalie a Bisericii noastre

Anul 2015 reprezintă pentru clerul şi credincioşii Patriarhiei Române un prilej de aducere aminte a unor evenimente importante din istoria Bisericii noastre, dar şi de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la împlinirea lor. În mod deosebit, în acest an, sunt aniversate recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.

autocefalie

Biserica Ortodoxă Română aniversează în anul 2015 o serie de evenimente importante din istoria ei, care vor fi evocate la nivelul parohiilor, mănăstirilor, eparhiilor şi instituţiilor de învăţământ din cadrul Patriarhiei Române prin dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, conferinţe şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri ş.a, după cum informează “Ziarul Lumina”.

Un eveniment care va fi omagiat în mod deosebit este împlinirea a 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. O Biserică autocefală (în greceşte „autos“ – de sine, „chefali“ – cap, conducere) are o conducere proprie sau de sine, adică un sinod prezidat de întâistătătorul acelei Biserici, adică de patriarh, mitropolit sau arhiepiscop, şi care exercită în cuprinsul său puterea bisericească deplină, adică cea de învăţătură dogmatică, sacramentală şi jurisdicţională, independent faţă de ierarhia oricărei alte Biserici, dar păstrând principiul egalităţii şi coresponsabilităţii Bisericilor surori.

În cazul Bisericii Ortodoxe Române, autocefalia a fost primită formal la data de 25 aprilie 1885, fiindcă cele două Biserici Ortodoxe din Ţara Românească şi Moldova, încă de la începutul organizării politice şi ecleziastice din cele două ţări româneşti extracarpatice, „s-au afirmat cu o independenţă egală autocefaliei, fără să accepte vreun amestec jurisdicţional din partea unei ierarhii bisericeşti din afară“, se arată în Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti. Datorită acestor drepturi, cele două mitropolii ortodoxe româneşti şi-au exercitat cele trei puteri bisericeşti (învăţătorească, sacramentală şi jurisdicţională) în mod liber, şi anume au alcătuit şi tipărit cărţi de cuprins doctrinar, au apărat Ortodoxia ardeleană de acţiunile prozelitiste calvine şi catolice, au introdus limba naţională în cult, dar şi elemente specifice în arta bisericească, au fost cârmuite de ierarhi aleşi din ţară, alegerea fiind doar anunţată Patriarhiei Ecumenice, au stabilit singure legi sau norme de conducere şi de organizare, toate acestea fără aprobarea prealabilă din partea unei Biserici din afară. Spre deosebire de mitropoliile din cele două ţări româneşti extracarpatice, Biserica din Transilvania, după dezbinarea din anul 1701 şi ieşirea de sub jurisdicţia Mitropoliei Ungrovlahiei, a fost subordonată Mitropoliei sârbeşti de Carloviţ, care a avut statut de Biserică autocefală. Din anul 1864, s-a permis ortodocşilor români transilvăneni înfiinţarea unei Mitropolii româneşti, „coordinată“ cu cea sârbească, deci cu statut de autocefalie.

Unirea Principatelor Române, în anul 1859, obţinerea independenţei după războiul din 1877, proclamarea regatului României în anul 1881, recunoaşterea autocefaliei în aprilie 1885, dar şi unificarea celor trei Biserici autocefale în 1919 au fost argumente principale pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie,  eveniment de la care se împlinesc în data de 4 februarie a acestui an 90 de ani.

Tot în acest an se împlinesc 60 de ani (octombrie 1955), respectiv 10 ani (septembrie şi decembrie 2005) de la proclamarea publică a canonizării unor sfinţi români, mari păstori de suflete din provinciile româneşti.

Citeste si...