7 ani de la plecarea la ceruri a părintelui Daniel Valentin Chirica
La Biserica parohială Holt, astăzi, 09 martie 2019, s-a săvârşit slujba de parastas la împlinirea a 7 ani de când a trecut la Domnul vrednicul de pomenire, părintele Daniel Valentin Chirica.
După săvârşirea Sfintei Liturghii din ziua de prăznuire a celor 40 de Mucenici de la Sevastia, cei câtiva părinţi prezenţi la eveniment, familia părintelui Daniel, invitaţii şi un mare număr de enoriaşi ai parohiei Holt s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea şi pentru odihna veşnică a celui care şi-a înscris numele în cartea Ctitorilor sfântului locaş de la Holt prin frumoasa lucrare desfăşurată aici în cei aproape 6 ani de slujire (2006-2012).
La final, părintele paroh Iulian Adam a mulţumit tuturor invitaţilor, enoriaşilor şi părinţilor împreună slujitori la eveniment, pr. Mihai Beicu de la Biserica Pompieri Bacău, pr. Marius Roşu de la Hemeiuş şi pr. Valentin Dăscălescu preot împreună slujitor la Holt. Apoi, părintele a subliniat importanţa rugăciunii pentru cei dragi plecaţi din această lume pe care îi iubim şi pe care nu-i uităm niciodată. ,,Cu atât mai mult nu putem uita pe cei care au realizat ceva măreţ spre slava lui Dumnezeu, cum ar fi ridicarea unui Sfânt Locaş de închinare, aşa cum, împreună cu enoriaşii din satul nostru, a făcut părintele Daniel Valentin Chirica. Veşnică să-i fie pomenirea şi numele lui să-l rânduiască Bunul Dumnezeu a-i fi trecut în Cartea Vieţii! Amin!” a încheiat părintele Iulian.
Au urmat agapa frăţească şi toate cele după rânduială plinite aşa cum se cuvine la un astfel de eveniment.
(Pr. Iulian Adam)